Spitalul Valea Iaşului angajează asistent medical generalist şi muncitor necalificat

Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei", din comuna Valea Iaşului, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuţie vacante, de: asistent medical generalist în cadrul Secţiei I; muncitor necalificat I. Pentru a ocupa un post, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale: cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România; limba română, scris şi vorbit; vârsta minimă reglementată de prevederile legale; capacitate deplină de exerciţiu; stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale sunt: asistent medical generalist în cadrul Secţiei I - nivelul studiilor - PL; vechimea în specialitate - 5 ani. Muncitor necalificat I - nivelul studiilor - G; nu este necesară vechimea. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 10 februarie, ora 15.30 - termenul limită de depunere a dosarelor; 18 februarie, proba scrisă; 23 februarie, proba interviu. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" din comuna Valea Iaşului, telefon 0248/724.431, interior 2038.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
