De vorbă cu lt. col. Teodor Marin, comandantul Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş

 

S-a născut la Curtea de Argeş, în 1975, unde a locuit 5 ani, după care părinţii s-au mutat la Piteşti cu serviciul şi, copil fiind, i-a însoţit. S-a reîntors în localitate în 1995, tot datorită serviciului, dar, de această dată, al său. Ulterior, l-au urmat şi părinţii. Aşadar, deşi a trăit o perioadă în capitala de judeţ, Teodor Marin este "de-al nostru". A urmat studiile Şcolii Militare de Subofiţeri, pe care a abosolvit-o în anul 2000, după care a început să lucreze la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş - întâi ca subofiţer şi, apoi, evoluând la gradul de ofiţer. Concret, de 26 de ani, acesta nu s-a mai despărţit de subunitatea pe care în prezent o conduce, trecând în urmă cu un an de la funcţia de locţiitor la rolul de comandant împuternicit, după pensionarea înaintaşului său, lt. col. Cristian-Nicolae Pungă (februarie 2020). Tocmai pentru că s-a împlinit un an de când administrează Detaşamentul de Pompieri de la Curtea de Argeş, am luat legătura cu lt. col. Teodor Marin pentru a ne prezenta atât o retrospectivă a activităţii sale, dar şi care sunt planurile de viitor. Înainte de aceste aspecte, am dorit să-l cunoaştem mai bine. Iată, în cele ce urmează, ce ne-a dezvăluit:

- Ce v-a împins spre această meserie?

- Este o tradiţie de familie. Tatăl meu a fost tot ofiţer la Curtea de Argeş, locţiitor al comandantului. A evoluat şi s-a mutat apoi la Piteşti, în funcţia de comandant. Eu, în schimb, n-am plecat... Am rămas aici, fiindcă am şi familia cu mine. Tatăl meu are probleme cu vederea şi trebuie să-i rămân alături.

- În aceşti 26 de ani, au fost momente dificile?

- Da, destule. Unele chiar foarte grele. Încerc să uit lucrurile mai puţin plăcute, fiindcă, de felul meu, sunt optimist. Privesc înainte şi asta m-a ajutat foarte mult de-a lungul anilor.

- Dincolo de moştenirea de familie a interesului pentru meserie, ce altceva vă leagă de rolul pe care-l îndepliniţi?

- Când eram copil, veneam aproape zilnic în cazarma veche. Am trăit printre pompieri de la o vârstă fragedă şi am prins drag de meserie din mers. Nu mi s-a impus. A fost dorinţa mea să-i calc pe urme tatălui. Nu mi-am propus să-l depăşesc, ci era în mintea mea acea deviză - să nu-l fac de râs!

- Tatăl v-a încurajat?

- Cu siguranţă! El mi-a fost alături. Eu, însă, am oscilat un pic. Pe clasa a X-a am fost tentat să merg pe latura spirituală şi să aleg Teologia, exact când s-a făcut Seminarul de la Turnu Măgurele. Îmi propusesem să dau admitere acolo, însă tata m-a sfătuit, mi-a explicat că pierdeam doi ani de liceu şi avea dreptate... Însă, din 1996 până în 2000, ambiţia personală a făcut să termin şi Facultatea de Teologie, după ce am absolvit-o iniţial pe cea de Management, finalizată cu master. Ca o paranteză, anul acesta, pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae, împlinim 20 de ani de când avem aici, în cadrul Detaşamentului, la ultimul etaj, o capelă. Am vrea să marcăm acest eveniment, însă vom vedea care va fi situaţia cu pandemia... La împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea detaşamentului, care a fost pe 8 august 2020, n-am putut să ne bucurăm decât aşa, superficial, într-un cadru foarte restrâns. Poate vom avea noroc pe 13 septembrie, de Ziua Pompierilor.

- Care este cel mai frumos aspect al meseriei dvs.?

- Când faci totul de plăcere, se completează doar cu mulţumirea oamenilor. Cred că este cea mai mare satisfacţie şi te simţi împlinit din punct de vedere profesional. În rest, lucrurile negative le reglăm din mers, ca să nu mai trecem prin ele...

- Aţi trăit momente marcante?

- Nu pot spune că am trecut prin ceva cu impact major asupra psihicului meu. Ba mai mult, de când avem capela aceasta, simt că ne bucurăm de protecţia lui Dumnezeu: toate misiunile le ducem la capăt cu bine. Eu am încercat să-mi îndemn colegii ca atunci când pleacă în misiune să se închine, iar la revenire să-I mulţumească Domnului pentru că i-a ajutat să se întoarcă sănătoşi. Noi trebuie să avem un caracter puternic - e nevoie de rezistenţă psihică şi de tărie pentru această meserie. Nu este făcută pentru oricine. Când te duci la o intervenţie, trebuie să le dai curaj celor care sunt victime, să inspiri speranţă. Ori, dacă eşti primul care începe să tremure sau să arate speriat, săracii oameni ce să mai facă?... Sigur, nu suntem imuni, există cazuri care ne impresionează puternic, mai ales când este vorba despre copii. Am avut o intervenţie când am scos din apă 3 minori, morţi prin înec. Sentimentele care te încearcă atunci când vezi că nu mai poţi face nimic sunt greu de descris. Dar asta este, trecem prin ele.

- În momentul în care aţi preluat funcţia, ce v-aţi propus?

- A fost o provocare pentru mine... Sunt omul lucrurilor vizibile. Ţinta mea este să las ceva în urmă. Timp de 13 ani, cât am stat la Piteşti, am făcut judo, ca sport de performanţă. Sunt sportiv, îmi place să fac mişcare şi, împreună cu Asociaţia Pompierilor din România, am făcut în 2020 demersurile pentru construirea unui teren de sport multifuncţional, chiar aici, în curtea detaşamentului, pe care sper ca anul acesta să-l terminăm. În prezent, stadiul lucrării este undeva pe la 60% gata. Militez pentru menţinerea personalului la un nivel ridicat de pregătire fizică şi acesta este scopul proiectului. Deţinem o sală de sport, tot prin Asociaţie făcută, dar era necesar şi un spaţiu în aer liber. Menţionez că avem şi un mini-muzeu, înfiinţat în anii trecuţi, prin contribuţia tuturor cadrelor care au donat ţinute vechi, obiecte etc.. În rest, fac lucrurile pas cu pas. Îmi propun un obiectiv, îl îndeplinesc şi abia apoi trec la următorul. În felul acesta mă asigur că fac lucrurile cu maximă seriozitate!

- La ce nivel aţi preluat detaşamentul?

- Am ştiut de la început cum aveam să-l preiau, fiindcă în cei 26 de ani am contribuit şi eu la bunul mers al lucrurilor. Pur şi simplu am continuat ceea ce era deja în lucru.

- Ce activităţi derulaţi în afara intervenţiilor?

- Din păcate, anul trecut a venit peste noi starea aceea de urgenţă, urmată de cea de alertă şi toate astea ne-au ţinut pe loc. Noi aveam activităţi cu publicul, mergeam pe teren, desfăşuram felurite proiecte în şcoli... Facem şi acum acţiuni preventive, în teren, în locurile aglomerate, dar în contextul pandemiei. Dacă înainte învăţam oamenii despre acţiuni preventive şi-i instruiam cum să folosească un stingător - de exemplu, acum le vorbim despre masca de protecţie, păstrarea distanţei... Ne-am adaptat din mers. Dacă situaţia ne va permite, vreau să facem un spectacol dedicat prompierilor. Şi noi, ca oricine altcineva, avem nevoie să ne destindem, să mai ieşim un pic din rutină.

- Ce ne puteţi spune despre misiunile detaşamentului?

- Aşa cum se poate vedea şi din raportul anual, zilnic avem solicitări. Au crescut intervenţiile pe partea de SMURD, au scăzut cele pe partea de situaţii de urgenţă... Lumea poate aşteaptă mai mult de la noi, dar, în condiţiile de până acum, lucrurile au mers, totuşi, bine.

- Aţi înnoit tehnica?

- În proporţie de 70%, tehnica este nouă! Pandemia a impus un trend de stopare a investiţiilor în această direcţie, şi nu doar la noi! Din păcate, a fost necesar să se întâmple aşa. Totuşi, ne putem mândri cu nişte uşi moderne, automatizate, care le-au înlocuit pe cele vechi, fiindcă nu mai corespundeau nevoilor de acum. Sigur că avem nevoie de tehnică nouă, mai ales că acum a apărut perspectiva autostrăzii şi va trebui să fim pregătiţi de intervenţie pentru zona respectivă... Noi nu ne ocupăm doar de incendii, ci operăm şi descarcerări, de exemplu. Investiţii se vor mai face, cu siguranţă. Ne bucurăm că avem, în mare parte, maşini noi, cu încălzire, lucru ce contează enorm. Au fost vremuri când ne întorceam cu ţurţuri pe noi de la intervenţii şi erau condiţii grele pentru sănătatea noastră. Oricum, la ora actuală, suntem bine dotaţi cu tehnica. Dar mai sunt nevoi... Modernizarea înseamnă creşterea calităţii intervenţiilor. Sper să putem spune curând că la Curtea de Argeş nu mai există nicio maşină veche.

- Cum vă susţine administraţia locală?

- Ne mai ajută şi Consiliul Local. Ştiu că se fac demersuri pentru introducerea unei noi reţele de hidranţi, între Ivancea şi Făgăraş urmând a se monta în jur de 50 de hidranţi. Pentru noi, aşa ceva ar fi aur!

- Personalul cum este constituit?

- Au venit, în ultima perioadă, mai mulţi tineri, care trebuie să ajungă la nivelul de pregătire al celorlalţi. Le lipseşte experienţa, însă noi îi îndrumăm, îi ajutăm, fiindcă ei sunt viitorul... Mergem împreună la antrenamente la Remat şi-i încurajăm să înveţe din teren tot ce pot în materie de descarcerare sau alte tipuri de intervenţie.

- Cum "gestionaţi" greşelile?

- Din mers. Nu batem pasul pe loc. Explicăm şi consider că sunt capabili să înţeleagă din prima, ca să le evite apoi. Sunt erori care ne pot costa viaţa şi pe noi, dar şi pe alţii. Fiecare este conştient de responsabilitatea uriaşă pe care o are.

- Ce-i sfătuiţi pe cei care doresc să opteze pentru o carieră de pompier?

- În primul rând, să fie ambiţioşi! Degeaba vor părinţii... Aici nu merge cu oameni împinşi de la spate. Apoi, să aibă mult curaj şi, dacă asta este ceea ce-şi doresc cu adevărat, să nu se împiedice de eventuale obstacole.

- Care este portretul standard al cetăţeanului din raioanele de intervenţie ale Detaşamentului Curtea de Argeş?

- Legea spune că este obligaţia fundamentală a fiecărui cetăţean ca, atunci când observă fum, să anunţe şi, după posibilităţi, să şi intervină... Dacă oamenii ar fi conştienţi de treaba aceasta, atunci s-ar reduce foarte mult timpul nostru de răspuns şi ar creşte eficienţa intervenţiei. La nivelul fiecărei primării se află şi un centru de voluntariat pentru acţionarea pe plan local. Sunt multe intervenţii la care se duc voluntarii şi nu mai este necesar să ajungem noi. Ei derulează şi activităţi preventive... Cumva, nu suntem singuri. Oamenii au fost instruiţi, într-un fel sau altul, prin diferite canale şi mijloace, însă ne confruntăm şi cu situaţii de lipsă de reacţie, şi cu reacţii întârziate, şi cu unele exagerate... Dar, desigur, există şi cele prompte. Ideal este să se evite extremele. De preferat ar fi să ne cheme şi să nu fie necesar să intervenim, dar fără să se facă abuzuri.

- Vă mulţumim pentru răspunsuri!

- Şi eu vă mulţumesc pentru interes!...

 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!