Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 08:58

UN GRAM DE GRAMATICĂ - 19 februarie 2021

Cum este corect - "deseară" sau "diseară"?

E uşor de constatat că mulţi vorbitori de limba română ezită atunci când este vorba de utilizarea adverbului din titlul articolului. Până la ediţia din 2005 a DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române), singura formă corectă (acceptată conform normelor) era deseară, justificată de faptul că este vorba de un cuvânt format prin compunere, din prepoziţia de şi substantivul seara. Cum s-a întâmplat şi în cazul altor cuvinte, o variantă considerată incorectă, până la un anumit moment, dar folosită de mulţi vorbitori, până la urmă a fost acceptată, astfel că, în DOOM 2005, figurează atât "deseară", cât şi "diseară" (mai uşor de pronunţat). Mai mult, recomandarea specialiştilor este acum pentru diseară, fapt indicat în DOOM prin trecerea acestei forme ca prima variantă (! diseară/ deseară), iar semnul exclamării din fata cuvântului (în dicţionar) arată schimbarea faţă de ediţiile anterioare ale acestuia (aşadar, ori de câte ori apare semnul exclamării în faţa unui cuvânt din DOOM, acesta este semnul unei schimbări în privinţa variantelor considerate ca fiind corecte). Prin urmare, este corect să spunem, de exemplu: "Diseară voi avea grijă să îmi fac bagajele pentru excursie", dar şi "Mă voi ocupa de lucrurile mai puţin importante deseară".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It