Bani europeni pentru fermieri

Începând de miercuri, fermierii pot depune proiecte pentru a primi finanţări europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, a anunţat Ministerul Agriculturii. Acesta a lansat trei măsuri din PNDR în condiţiile în care România a obţinut doar un acord de principiu pentru două dintre ele, întregul PNDR aflându-se încă încă în analiza Comisiei Europene. Astfel, fermierii pot depune proiecte pentru trei submăsuri de finanţare a programului: 4.1."lnvestiţii în exploatări agricole", 6.1. "lnstalarea tinerilor fermieri" şi 19.1."Sprijin pregătitor pentru LEADER". Pentru primele două măsuri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) din subordinea Ministerului Agriculturii primeşte proiecte în perioada 25 martie-30 octombrie 2015, iar pentru cea de-a treia - destinată GAL-urilor - sesiunea de depunere este cuprinsă între 25 martie şi 8 mai 2015. Primirea cererilor de finanţare pentru submăsurile 4.1. şi 6.1. se va face conform precizărilor din Ghidul Solicitantului în intervalul orar 9.00-14.00 şi on-line pe www.afir.info, iar pentru 19.1. în acelaşi interval orar, la sediile Oficiilor judeţene ale AFIR. În total, PNDR 2014-2020 are alocată o finanţare europeană de 8,12 miliarde de euro la care se adaugă o cofinanţare de la bugetul de stat de 1,34 miliarde de euro.
