Un milion de persoane vaccinate împotriva COVID-19 în România

Autorităţile au anunţat că ieri a fost vaccinată persoana cu numărul 1 milion în România, cu câteva zile după împlinirea a 2 luni de la debutul campaniei de vaccinare. Potrivit ultimelor date transmise de Comitetul de coordonare a vacinării, marţi erau vaccinate 983.997 persoane din întreaga ţară, în ultimele 24 de ore fiind imunizate 38.158 persoane. Campania de vaccinare a început în 27 decembrie cu personalul medical şi cel din centrele medico-sociale şi a continuat cu cea de-a doua etapă, care se derulează în prezent. Etapa a doua se adresează persoanelor de peste 65 de ani, celor cu boli cronice, persoanelor dn centrele rezidenţiale, celor cu dizabilităţi, dar şi persoanelor din anumite sectoare considerate esenţiale. "Ţinând cont de faptul că pentru etapa a doua avem aproximat un număr de 5-6 milioane de persoane eligibile, dacă aplicăm o intenţie de vaccinare de 60-70% vorbim de 3-4 milioane de persoane care ar putea să fie vaccinate. Pot să vă spun că pentru luna aprilie, foarte probabil, vom avea mai mult de 3 milioane de doze disponibile. În centrele de vaccinare vom avea locuri disponibile şi pentru persoanele din etapa a treia, aşa încât să avem o activitate cât se poate de fluentă şi continuă a ritmului de vaccinare tocmai pentru a creşte accesibilitatea persoanelor la imunizare", a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă. Acesta a precizat că nu există momentan o dată clară la care va începe cea de-a treia etapă de vaccinare, destinată populaţiei generale, însă etapa a doua şi a treia se vor derula o perioadă în paralel. În prezent, în România sunt folosite trei vaccinuri, singurele autorizate în Uniunea Europeană.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
