Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 05:01

Ion Iliescu s-a vaccinat anti-covid!

Fostul preşedinte Ion Iliescu, care a împlinit miercuri 91 de ani, a anunţat că s-a vaccinat anti-Covid şi că se simte bine. Acesta a declarat că nu a avut reacţii adverse. "M-am vaccinat şi m-am simţit bine. Nici nu am resimţit ceva după imunizare. Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine", a explicat fostul preşedinte. Iliescu a mai spus că urmăreşte cu interes ce se întâmplă în PSD şi că ar vrea mai mult de la Partidul Social Democrat. "Nu aş vrea să fac aprecieri care să influenţeze în vreun fel părerea oamenilor şi situaţia din partid. Urmăresc cu interes, mi-aş dori mai mult, dar nu vreau să fac aprecieri. Din păcate nu sunt prezent în activitatea conducerii de partid. De la distanţă urmăresc. Doar ce se scrie în presă, nu am o relaţie nemijlocită cu conducerea actuală şi nu vreau să fac aprecieri", a spus Iliescu. Acesta a mai precizat că nu este mulţumit de coaliţia de guvernare. "Nu a fost un an uşor pentru nimeni, nici pentru cetăţeni, nici pentru cei care se află la putere. Situaţia în care se află ţara necesita o comunicare mai deschisă între forţele politice şi între cetăţeni şi factorii sociali. Îmi e greu mie să dau opinii şi să fac sugestii celor care se află la guvernare.

Ion Iliescu nu a mai avut nicio apariţie publică din martie 2017, când a mers la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. Deşi nu a mai avut apariţii publice, Iliescu a mai avut reacţii în spaţiul public. Una dintre ele a fost în 30 decembrie 2019. Atunci, el a reacţionat faţă de decizia Guvernului de desfiinţare a Institutului Revoluţiei Române, condus de el. El declara că este "o porcărie inadmisibilă" şi că nu înţelege motivaţia demersului. Din decembrie 1989, Iliescu a condus FSN, transformat ulterior în PDSR şi PSD. Acesta a condus statul român ca preşedinte al CFSN şi CPUN până la alegerile din mai 1990, când a fost ales preşedinte al României. Ulterior, a mai avut două mandate de preşedinte, între 1992-1996 şi 2000-2004.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It