Dosar penal în urma dezvăluirilor despre cum au murit pacienţii Covid la Sibiu

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, a declarat că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. "Deocamdată ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor. Se fac cercetări in rem", a spus Veştemean. Procurorul urmează să decidă cum se va face ancheta în acest caz. Un fost angajat de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a povestit, pentru publicaţia locală Turnul Sfatului, că pacienţi în stare gravă cu COVID-19 au fost legaţi de mâini şi de picioare, ignoraţi de cadrele medicale, sedaţi, astfel că au murit sufocaţi. "Da, oamenii se omoară. Şi eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare", a declarat martorul. Şeful secţiei ATI recunoaşte că pacienţii sunt legaţi de paturi, dar spune că este o procedură reglementată, pentru binele lor. "Mi se spunea că a fost agitat, l-au sedat şi a făcut stop, l-au resuscitat, dar, din păcate ... La toţi pacienţii care au fost legaţi şi strânşi n-am văzut decât mâini umflate, edeme la picioare. Se miza mai mult pe oamenii care n-aveau aparţinători, fie erau plecaţi sau ai căror aparţinători nu veneau la uşa mortuară. Aia însemna că oamenii aceia nu aveau pe nimeni, puteau să le facă orice", a adăugat o altă asistentă din cadrul spitalului. Aceste declaraţii au apărut după ce un alt fost angajat al spitalului a făcut dezvăluiri. Toate acuzaţiile au fost însoţite şi de fotografii. Sub protecţia anonimatului, fostul angajat a spus că pacienţii erau legaţi de paturi, sedaţi şi intubaţi chiar şi când nu era nevoie, doar pentru liniştea medicilor şi asistentelor.
"Pe un om cu insuficienţă respiratorie dacă îl sedezi, moare. Pentru că în insuficienţă respiratorie nu se dă de dormit şi seară. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie", a mai spus fostul asistent. În replică, reprezentanţii spitalului au răspuns acuzaţiilor printr-un comunicat. "Acuzaţiile prin care se afirmă că decesele unor pacienţi au fost cauzate de deficienţe terapeutice trebuie dovedite prin probe şi analizate de către persoanele care înţeleg procedurile medicale de specialitate şi nu prin prisma unor sesizări anonime", a transmis şeful secţiei ATI Sibiu. Acesta recunoaşte în acelaşi comunicat oficial că pacienţii au fost legaţi de pat şi că aproximativ 70% dintre cei internaţi la terapie intensivă au murit în spital. Despre aceste acuzaţii a aflat şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu care a trimis Corpul de Control să facă verificări. De asemenea, conducerea spitalului anunţă demararea unei anchete interne, la secţia ATI COVID.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
