Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 03:37

Ziua Meseriilor la "Constantin Dobrescu"

 

Aceasta a fost marcată ieri şi reprezintă un program binevenit şi necesar. Încă de la vârste fragede, copiii sunt atraşi - chiar fascinaţi, în anumite situaţii, de meseria practicată de părinţi, de persoane apropiate sau chiar de vedetele preferate, exprimându-şi admiraţia şi intenţia de a îmbrăţişa aceeaşi profesie atunci când vor creşte mari. Până spre adolescenţă, aspiraţiile copilului privind meseria pe care doreşte să şi-o aleagă sunt cât se poate de fluctuante. Absolvenţii claselor a VIII-a se află pentru prima dată în situaţia de a alege un parcurs profesional. În fiecare an, la 11 martie este sărbătorită Ziua Naţională a Meseriilor, instituită prin Legea nr. 66/2019, prilej cu care au loc evenimente educaţionale pentru promovarea învăţământului profesional şi tehnic, precum şi a meseriilor. În acest context, colectivul de profesori şi elevi de la Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu" a derulat un proiect care are ca scop dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a meseriilor şi profesiilor, precum şi stimularea curiozităţii pentru investigarea acestora. Activităţile incluse în acest tip de activitate urmăresc familiarizarea elevilor şi părinţilor cu o diversitate de meserii, aducând în faţa acestora ce lucrează în diverse domenii pentru a prezenta aspectele caracteristice profesiei respective, propunând vizitarea virtuală a locurilor de muncă sau prezentând meserii prin intermediul mijloacelor didactice electronice.

Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu" şcolarizează în anul 2021-2022 pentru învăţământul profesional specializarea "Ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie". "Ospătarul este persoana care se ocupă de servire într-un restaurant: datorită lui clienţii pot mânca şi bea ceea ce doresc şi pot petrece momente minunate. Totodată, ospătarul este şi persoana care vinde, practic, toate produsele şi serviciile unităţii în care lucrează. Ne întrebăm adesea ce facem pentru a alege meseria potrivită? Noi credem că acest proiect ajută în alegerea corectă a meseriei care se potriveşte fiecărui elev. Calificarea de ospătar se poate obţine prin înscrierea în clasa a IX-a la învăţământul profesional cu durata de 3 ani, din cadrul liceului nostru", ne-a declarat directorul unităţii, Cristina Moisescu. Coordonatorii acestei activităţi au fost aceasta, împreună cu directorul adjunct, prof. dr. Dana Erfulescu şi colegii de cancelarie, prof. Maria Roşu şi Nicoleta Bălăşoiu. Proiectul a presupus implicarea elevilor de la clasele a X-a C şi D, specializarea Ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimenaţie, care şi-au întâmpinat oaspeţii cu exemple de bune practici - preparate culinare şi produse de patiserie tradiţionale / tehnici de prezentare şi servire. Împărţiţi în grupe, aceştia au expus preparate cu specific tradiţional (sărmăluţe în foi de varză, tochitură cu mămăliguţă), precum şi preparate de patiserie/cofetărie (cozonac cu nucă, chec, clătite cu dulceaţă, gogoşi, cornuleţe cu gem, plăcintă cu mere etc.), sub stricta supraveghere a profesorilor coordonatori care le-au explicat metodele de preparare şi de servire conform fişei tehnologice a fiecărui preparat.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

Pin It