În ce măsură poţi folosi înregistrări audio într-un litigiu de muncă?
Faptul că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului nu este de natură să-l împiedice pe salariat să propună şi să depună la dosarul cauzei propriile probe. În acelaşi timp, pe lângă înscrisurile pe care angajatorul poate fi obligat de instanţă să le depună, atât salariatul, cât şi angajatorul pot propune şi audierea unor martori sau chiar un interogatoriu adresat părţii adverse. În afara acestor probe, în unele situaţii pot fi admise ca probe şi înregistrările audio, iar acest aspect a fost dezbătut şi în cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale ale curţilor de apel din aprilie 2019. Au fost aduse în discuţie mai multe aspecte esenţiale în privinţa admisibilităţii probelor în cadrul unui conflict de muncă, printre acestea fiind şi dispoziţiile art. 341 alin (2) din Codul de procedură civilă. Astfel, sunt mijloace de probă "şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri." Din enumerarea anterioară reiese faptul că o înregistrare audio poate constitui mijloc de probă numai în măsura în care a fost obţinută cu respectarea legii şi fără a încălca bunele moravuri. Pe lângă cele două aspecte menţionate, o înregistrare audio trebuie să respecte şi alte principii esenţiale, cum ar fi dreptul la viaţa privată a persoanelor, dar şi cele cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. În aceste condiţii, legea recunoaşte persoanelor dreptul de a utiliza orice mijloc de probă pentru a-şi apăra drepturile în instanţă, însă nu cu caracter nelimitat şi absolut şi fără a încălca alte obligaţii legale ce le revin.
Deşi s-au exprimat opinii diferite, una privind inadmisibilitatea unei astfel de probe, iar ce de-a doua în sensul analizării în funcţie de context, participanţii au agreat admisibilitatea în mod excepţional a unei astfel de probe, după verificarea proporţionalităţii ingerinţei în dreptul la viaţa privată. În privinţa inadmisibilităţii probei audio în cadrul unui conflict de muncă au fost invocate dispoziţiile art. 74 lit. c) din Codul civil, respectiv calificarea captării ori utilizării vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia, ca fiind atingere adusă vieţii private. S-a considerat că acest drept trebuie recunoscut tuturor persoanelor, indiferent de calitatea acestora (coleg, superior, subaltern). În susţinere a fost adusă în discuţie şi hotărârea CEDO din cauza Niemietz contra Germaniei din 1992 privind cererea 13710/88, prin care s-a stabilit "că de principiu nu se pot exclude din domeniul de incidenţă al noţiunii de viaţă privată activităţile profesionale sau comerciale, iar art. 8 al Convenţiei europene a drepturilor omului oferă protecţie nu doar în cercul intim al unei persoane, ci şi în timpul şi parcursul activităţii sale profesionale". Concluzia acestei opinii a fost că "înregistrarea audio efectuată de salariat la locul de muncă, fără acordul persoanei a cărei voce a făcut obiectul înregistrării constituie o atingere adusă bunelor moravuri", fiind astfel inadmisibilă o probă audio. Cea de-a doua opinie, aceasta fiind în cele din urmă şi cea agreată de majoritatea participanţilor, a adus în discuţie chiar calitatea angajatorului şi faptul că nu poate fi luată în calcul viaţa privată a angajatorului. Mai mult, în privinţa noţiunii de spaţiu privat este discutabilă calificarea incintei angajatorului ca fiind spaţiu privat. Deşi sunt aspecte care nu apar în cadrul minutei întâlnirii, în susţinerea admisibilităţii probei audio în cadrul unui conflict de muncă pot fi invocate şi argumente care conduc la concluzia că incinta angajatorului nu este spaţiu privat dacă este destinat activităţilor colective sau chiar accesibil publicului. Or, chiar dacă o incintă nu este accesibilă publicului, fiind un loc în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin două persoane, sunt şanse foarte mari ca ea să fie considerată spaţiu public.
În acest sens găsim o definiţie legală a spaţiului public închis în Legea 349/2002 - prin "spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces". Da, teoretic nu are legătură interzicerea fumatului cu admisibilitatea probei audio în litigiile de muncă, dar dacă există riscul de a fi amendat pentru că ai fumat într-un spaţiu public închis, atunci există şi posibilitatea ca respectivul spaţiu să nu fie considerat ca fiind privat. Art. 27 alin (3) din OG 137/2002 face trimitere în mod expres la înregistrările audio ca fiind mijloace de probă admisibile, cu respectarea drepturilor fundamentale: "În faţa instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice."
Astfel, angajatorul persoană juridică nu poate invoca încălcarea dreptului la viaţă privată sau nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. Sunt în discuţie, cel mult, drepturile persoanei fizice care acţionează în numele şi pentru persoana juridică, însă atunci când aceasta acţionează ca reprezentant angajatorului, faptele sale sunt considerate ca fiind ale persoanei juridice. În susţinere pot fi aduse în discuţie inclusiv dispoziţiile legale cu privire la răspunderea comitentului pentru prepuşi, "comitentul fiind obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate." Concluzia majorităţii preşedinţilor secţiilor pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale ale curţilor de apel a fost că probele audio sunt admisibile în mod excepţional, în cadrul conflictelor de muncă, fiind necesară verificarea ingerinţei în dreptul la viaţa privată. În privinţa acţiunilor care vizează acte sau fapte de discriminare ori de hărţuire, legiuitorul a prevăzut în mod expres că înregistrările audio sunt mijloace de probă, fiind păstrat regimul constituţional al drepturilor fundamentale.
Sursă: https://avocatnet.ro/
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
