Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 00:43

2021 - Anul Tudor Vladimirescu!

 

Camera Deputaţilor a aprobat miercurea trecută, în calitate de for decizional, legea care declară anul 2021 drept Anul Tudor Vladimirescu. Legea mai prevede declararea lui Tudor Vladimirescu şi a Ecaterinei Teodoroiu drept Eroi ai naţiunii române. În acest an omagial se organizează evenimente menite să marcheze 200 de ani de la Revoluţia din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. "Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi/sau financiar, după caz, la programe de promovare a Anului Tudor Vladimirescu", se menţionează în iniţiativa legislativă. În 23 ianuarie 1821, acesta făcea Proclamaţia de la Padeş, prin care chema românii la lupta de emancipare de sub dominaţia otomană, spunând: "Dacă răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezeu! Că bun este Dumnezeu şi, ca să ne asemănăm Lui, trebuie să facem bine! Iar acesta nu se face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face! (…) Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi!". Tudor Vladimirescu nu are niciun muzeu dedicat.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It