Imunitatea după vaccinare ar putea dura cel puţin 12 luni!

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România a precizat că nu crede că se va ajunge la o vaccinare sezonieră ca la gripă. Întrebat dacă va fi nevoie de vaccin anual Gheorghiţă a răspuns că "foarte probabil că nu". "E posibil să fie anumite categorii de persoane care sunt la risc să dezvolte anumite forme severe şi e posibil să fie nevoie de o singură doză, e un booster, însă nu cred că vom ajunge să facem vaccinare sezonieră ca la gripă", a spus acesta. Despre imunitatea după vaccinare, Gheorghiţă este de părere că ar fi de cel puţin 12 luni, dar că încă se strâng date prin monitorizarea periodică a persoanelor vaccinate. În acest moment, companiile Pfizer şi Moderna evaluează adaptarea noilor vaccinuri pentru cele mai recente variante de virus - cea africană şi cea braziliană. O doză din vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 oferă un răspuns imun similar cu cel generat de infecţie şi poate asigura totodată protecţie împotriva variantelor pentru persoanele care au contractat anterior virusul, conform unui studiu britanic publicat vineri. Marea Britanie a optat în decembrie pentru extinderea decalajului dintre doze până la 12 săptămâni, oficialii arătându-se încrezători în analiza lor conform căreia dozele iniţiale din vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca au generat un nivel de protecţie. Studiul, condus de universităţile Sheffield şi Oxford cu sprijin din partea Consorţiului de Imunologie la Coronavirus din Marea Britanie şi lansat vineri în variantă preliminară, a constatat că 99% dintre persoane generează răspunsuri imune puternice după o doză de vaccin Pfizer-BioNTech. Cercetarea susţine datele din lumea reală asupra vaccinării din Marea Britanie cuprinse într-un studiu numit SIREN care a constatat că o singură doză administrată din unul dintre aceste vaccinuri reduce riscul de formă gravă de boală. "SIREN demonstrează o eficacitate foarte mare a vaccinului împotriva spitalizării după o singură doză, majoritatea acestor oameni nefiind infectaţi anterior. Aşadar, ceea ce încercăm să facem este să analizăm mecanismul în acest caz. Observăm răspunsuri ale celulelor T şi anticorpilor după o singură doză la persoanele care nu au fost infectate anterior. Aşadar, găsim acest lucru destul de liniştitor", a declarat Susanna Dunachie de la Departamentul de Medicină Nuffield al Universităţii Oxford. Studiul, cel mai mare efectuat în lumea reală asupra răspunsurilor celulelor T şi anticorpilor după lansarea vaccinării în Marea Britanie, a analizat lucrători din domeniul sanitar, în special femei, cărora li s-a administrat o doză din vaccinul Pfizer. Cercetătorii au analizat probe de sânge colectate de la 237 de persoane şi au constatat că răspunsurile anticorpilor şi celulelor T la subiecţii care nu au avut anterior COVID-19 erau asemănătoare cu cele generate în mod natural de infecţie. Persoanele care fuseseră infectate anterior au generat un răspuns imun mai puternic şi mai extins; răspunsul celulelor T a fost de aproximativ şase ori mai mare decât în cazul persoanelor care nu fuseseră infectate anterior. Thushan de Silva, autor al studiului de la Universitatea Sheffield, a declarat, la rândul său, că stimularea anticorpilor preexistenţi poate oferi protecţie împotriva variantelor de coronavirus, inclusiv faţă de cea descoperită iniţial în Africa de Sud, despre care s-a demonstrat că reduce eficacitatea vaccinurilor existente.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
