Proiectul stațiunii de la Molivișu, blocat la Mediu

Joi, Ministrul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, Cseke Attila, a întreprins o vizită de lucru în Argeș. Acesta s-a întâlnit cu președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, senatorul liberal Dănuț Bica, deputatul Daniel Constantin, ceilalți parlamentari de Argeș și mai mulți reprezentanți ai autorităților publice locale. În acest context, Adrian Miuțescu l-a rugat pe ministru să facă demersurile necesare în cadrul Guvernului pentru deblocarea proiectului de la Molivișu, unde încă mai sunt necesare avize pentru construirea pârtiei de schi. Concret, documentaţia pentru stațiunea de la Molivișu este blocată în sectorul de Biodiversitate de la Ministerul Mediului. Proiectul a primit avize de la toate ministerele, dar se pare că există unii care nu vor să-i dea undă verde. Ca răspuns, Cseke Attila a promis sprijinul Guvernului pentru proiectele Argeșului pe partea de infrastructură și nu numai, în același timp amintind de intenția Executivului de a achiziționa aproximativ 3.000 de microbuze școlare noi și de a se începe un program de construire a creșelor. Însă ceva concret despre Molivișu nu s-a conturat în discursul acestuia!...
Problemele proiectului au început încă din 2015, când investiția a trecut de la un eșec la altul: a pierdut finanțarea europeană, a înregistrat defrișări ilegale și a intrat în atenția procurorilor. În anul 2016 a fost schimbată și conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Molivișu, noul președinte al Asociației devenind Gabriel Dică. De atunci se tot încearcă reanimarea proiectului, dar investiția zace rătăcită prin documentațiile necesare pentru scoaterea din fond forestier a unei suprafețe de 3,5354 hectare. Dintre acestea, însă, 2 hectare au fost defrișate acum câțiva ani - amintim episodul cu celebrele defrișări ilegale. Diferența este constituită din circa 1 hectar (baza pârtiei, piciorul telegondolei) și aproximativ 5.000 m.p., reprezentând locul unde va fi amplasată stația de captare și tratare a apei. Investiția a stagnat și anul trecut, fiindcă în primele cinci luni proiectul pârtiei de schi Molivișu a fost blocat la Direcția Generală Turism. După obținerea documentelor necesare de la instituție, au mai trecut alte cinci luni de documentații pe la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În luna noiembrie, urma ca proiectul de hotărâre să intre în ședința de Guvern. Din păcate, nu s-a reușit acest lucru, nefiind depuse toate documentele necesare. Și, din câte de înțelege, nici 2021 nu pare să anunțe vreun pas important în ceea ce privește demararea lucrărilor...
