De 1 Mai, posibil să mergem fără mască pe plajă!

O astfel de măsură ar putea fi pusă în discuţie şi în cazul slujbei de Paşte. În plus, se introduc condiţii pentru românii care vor să vină acasă de Sărbători. Este un anunţ pe care l-a făcut ministrul de interne, Lucian Bode. Se analizează posibilitatea ca masca de protecţie să fie eliminată la mare. În perioada imediat următoare vor avea loc mai multe întâlniri şi ar putea să se stabilească dacă pe vârful muntelui sau la plajă vom mai fi obligaţi să purtăm masca de protecţie. De asemenea, ministrul de interne a transmis un mesaj şi românilor care intenţionează să vină acasă de Paşte, din străinătate. Aceştia vor trebui să verifice pe site-urile oficiale lista ţărilor verzi şi să prezinte un test negativ. În eventualitatea în care nu pot prezenta un test negativ, automat persoanele care intră în România trebuie să stea în carantină 14 zile. Foarte multe forţe de ordine efective ale Ministerului de Interne şi jandarmi vor fi în noaptea de Înviere pe străzi. Atât în interiorul, cât şi în exteriorul bisericior este obligatorie purtarea măştii de protecţie. "În acest moment, reglementarea legată de mască este în vigoare, este obligatorie, masca trebuie purtată. Până în data de 1 Mai, cu siguranţă, vom mai avea discuţii şi în CNSU şi este posibil să discutăm şi despre eventualitatea de a limita purtarea măştii în anumite circumstanţe, cum ar fi să nu se poarte măşti la plajă, cum de altfel şi restaurant o poţi da jos. Sunt lucruri de bun-simţ, care trebuie discutate şi care trebuie să fie în acord cu majoritatea sănătoasă a celor care accesează astfel de evenimente", a declarat Lucian Bode.
