Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 23:43

"Punţi între generaţii" cu beneficiarii D.A.S.

 

Centrele de zi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Curtea de Argeş, respectiv ACCES, "Sf. Justinian" şi cel pentru Recreerea Persoanelor Vârstnice, au organizat în zilele de 12 şi 13 aprilie proiectul "Punţi între generaţii". Pentru acesta a fost ales ca loc de întrunire Parcul "Fântâna lui Manole", în contextul pandemiei de Covid 19 fiind de preferat derularea activităţilor în aer liber. Atât personalul centrelor, cât şi beneficiarii au adoptat comportamente adecvate acestei perioade, respectiv păstrarea distanţării sociale, folosirea măştilor de protecţie şi dezinfectanţilor. În cadrul proiectului, kinetoterapeutul Stîncel Mădălina a coordonat un program de activităţi fizice, adecvat fiecărei categorii de beneficiari. Ulterior, au fost iniţiate discuţii interactive între aceştia, prilej cu care au informaţi şi consiliaţi de către personalul centrelor cu privire la adoptarea de comportamente care să prevină răspândirea bolii şi la modul de accesare a platformei de vaccinare. De asemenea, s-au desfăşurat activităţi recreative şi de joc. "Am urmărit să contribuim la creşterea calităţii vieţii. Printre beneficiile aduse de activitatea fizică se numără creşterea nivelului de energie, întărirea sistemului imunitar, muscular şi respirator... Sigur că am avut în vedere, cu prioritate, îmbunătăţirea stării emoţionale prin intermediul socializării şi comunicării, dar şi dezvoltarea unor atitudini pozitive şi diminuarea disconfortului psihic resimţit de beneficiari, din cauza măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii şi infectării cu Covid 19", ne-a explicat directorul D.A.S., Mariana Moise.

 

Pin It