Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 23:46

ÎPS Calinic şi Principele Nicolae au vizitat Serviciul Salvamont Gorj

Joi, salvatorii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj au avut onoarea să primească vizita a doi mari iubitori ai muntelui şi admiratori ai activităţii lor. Este vorba despre ÎPS Calinic Argeşeanul, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului și, totodată, părintele spiritual al Salvamont România, şi Principele Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai. Amintim că pe cei doi îi leagă o strânsă relaţie de prietenie. Chiriarhul Calinic a fost cel care a oficiat la Sinaia cununia religioasă a Principelui Nicolae cu Alina Binder. Totodată, ierarhul a oficiat la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş botezul fetiţei celor doi soţi. Salvamontiştii gorjeni au avut ocazia să-şi prezinte zona de activitate, modul de organizare, echipamentele de lucru şi de intervenţie, precum şi rezultatele deosebite obţinute în activitate. "Am avut plăcerea sa fac o vizită la Salvamont Târgu-Jiu alături de ÎPS Calinic, Părinte Spiritual al Salvamontului", a postat Nicolae al României pe pagina sa de socializare, având aproape 89.000 de internauţi care îl urmăresc. Serviciul Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj este recunoscut şi apreciat la nivel naţional pentru modul deosebit de organizare şi rezultatele activităţii specifice, dar şi prin implicarea în acţiuni în folosul comunităţii.

 

 

Pin It