Punct de sacrificare a mieilor pentru comercializare, la Albeștii de Argeș

Directorul Executiv al DSVSA Argeș, dr. Dumitru-Sorin Sorescu, împreună cu reprezentanți ai instituției, a organizat la sediul instituției o întâlnire de lucru cu primarii și administratorii piețelor agroalimentare din județ, în vederea asigurării tuturor condițiilor sanitare și veterinare, dar și a celor de prevenție în contextul epidemiologic actual în spațiile unde se vor comercializa carcase de miel sau alte produse alimentare specifice Sărbătorilor Pascale. DSVSA Argeș a dorit extinderea posibilităților de comercializare a cărnii de miel, dar și să evite aglomerația în perioada sărbătorilor. Astfel, se vor sacrifica și comercializa miei atât într-un punct de sacrificare la nivelul exploatației din localitatea Miroși, cât și într-un abator de capacitate mică, integrat în exploatația din localitatea Albeștii de Argeș. Medicii veterinari oficiali vor asigura supravegherea sanitară veterinară a unităților de alimentație publică, producția și comercializarea în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
