Ion Iliescu și-a dat demisia de la conducerea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a părăsit conducerea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, Gelu Voican Voiculescu a fost demis de conducerea interimară. Prin urmare, interimatul este asigurat de Alexandru Mironov. Potrivit datelor transmise de Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, după ce Ion Iliescu şi-a dat demisia de la şefia Institututului, prima decizie a lui Mironov a fost demiterea directorul general al IRRD, Gelu Voican Voiculescu. O a doua decizie a fost referitoare la faptul că în funcţia de director general a fost numit Ioan Savu. "Colegiul Naţional a hotărât să propună Preşedintelui României, consultări cu privire la activitatea viitoare a IRRD şi realizarea de dezbateri în cadrul Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi a Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989", au explicat reprezentanţii organizaţiei.
