Scandalul creşterii tarifelor la apă şi canal continuă: "VEŢI DA SOCOTEALĂ!"

Avertismentul care sună ca o ameninţare a fost rostit în ultima şedinţă de legislativ de către liderii protestatarilor la mărirea tarifelor la serviciile de apă şi canalizare - Petre Bălălău, Gheorghe Marinescu şi Doru Vidan - care au vorbit în numele concitadinilor.
Marţi s-a consumat un nou episod din această epopee a luptei pe care unii dintre argeşenii nemulţumiţi de creşterea preţurilor au declanşat-o cu directorul general al AQUATERM, Ion Bolovan, încă de anul trecut. Între timp, în vârtej a fost atras Consiliul Local Curtea de Argeş, pentru că aleşii care îl alcătuiesc sunt şi membri ai Adunării Generale a Acţionarilor de la AQUATERM, primarul Nicolae Diaconu - ca şef al administraţiei municipale - secretarul Radu Chirca şi, de ce nu, chiar şi Călin Budan, care şi-a câştigat, în timp, reputaţia de vinovat de serviciu în cadrul primăriei.
"De 8 luni vă tot daţi după cireş!"
Administratorul Asociaţiei de Proprietari nr. 20, Petre Bălălău, a lansat o ofensivă extrem de dură la adresa aleşilor comunităţii: "De 8 luni de zile vă tot daţi după cireş! Am aşteptat zadarnic un răspuns de la dvs. privitor la legalitatea aprobării creşterii tarifului la apă şi canal. Noi considerăm că aceasta s-a dat fără respectarea prevederilor legale. Am fost siliţi să ne plângem la prefect, am făcut şi o plângere prealabilă, în care am formulat cerinţele noastre în 9 puncte clare. Până în prezent n-am primit răspuns pe documente, care pot sluji drept probe într-un eventual litigiu. Ne-aţi dus cu vorba şi pe noi şi pe prefect, cum că veţi da răspunsul după şedinţa AGA de la AQUATERM. A fost şedinţa şi n-am primit nimic! Tocmai de aceea considerăm că HCL nr. 67/2014, prin care aţi aprobat acea mărire de preţuri nu este legală, căci n-am văzut fundamentarea cererii trimise la ANRSC".
"Ce mai putem face noi?..."
Primarul Nicolae Diaconu, după un scurt dialog cu Petre Bălălău, a aflat că se primise un răspuns de la ANRSC care certifica legalitatea avizului dat pentru creşterea preţului. "Ce mai putem face noi, în acest caz?" - s-a întrebat oarecum retoric preşedintele de şedinţă, Gabriel Jubleanu, amintind că în şedinţa anterioară se dăduse contestatarilor un răspuns conform căruia, din punctul de vedere al Comisiei Juridice din cadrul legislativului, aprobarea fusese dată în condiţii de perfectă legalitate.
"AGA a fost măsluită, ceea ce este un caz penal, pe care-l vom dovedi în altă parte. Nu ne vom lăsa până când nu vom scoate adevărul la iveală, inclusiv documentele date la ANRSC şi la Consiliul Local!", a tunat Petre Bălălău, căruia i s-a alăturat şi Gheorghe Marinescu, reclamând incorectitudinea stabilirii preţului apei livrate abonaţilor, în raport cu calitatea necorespunzătoare.
"L-am înlocuit pe dl. Savu cu dl. Bolovan"
Doru Vidan a ţinut să le reamintească celor prezenţi câte probleme erau înainte de 1990 cu iluminatul electric: "Atunci, inamicul public nr. 1 al cetăţenilor din Curtea de Argeş era ing. Nicu Savu, de la Electrica. În fiecare seară, pe la ora 18.00, rămâneam fără lumină din raţiuni de economie. După 1990, s-a făcut mare anticomunist şi regalist, de parcă era alt om. Acum avem mari probleme cu preţul la apă şi cu calitatea ei. Inamicul public nr. 1 este dl. Bolovan!"
Primarul Nicolae Diaconu a încercat să-l încurce, întrebându-l dacă locuieşte în municipiu. Asta pentru că probabil ştia că are o casă şi la Valea Iaşului. "Locuiesc în cartierul Posada, unde am un apartament în zona Terasa 1 Mai!", a răspuns prompt Doru Vidan.
Intervenţia secretarului primăriei, Radu Chirca, ce voia să potolească spiritele, a concentrat fulgerele mâniei spre dumnealui: "Aveţi grijă, d-le secretar, că veţi da socoteală, cu toţi ceilalţi, dacă lucrurile nu sunt în ordine!"
Ce se va întâmpla este greu de bănuit la ora actuală. Şi asta pentru că protestatarii sunt hotărâţi să meargă în căutarea dreptăţii lor până în pânzele albe, susţinând că o fac în numele comunităţii. Pe de altă parte, în şedinţa AGA de săptămâna trecută, directorul general al AQUATERM, Ion Bolovan, îi informa pe acţionari că are mai multe reclamaţii, dar că nu se teme, deoarece totul - din punctul dumnealui de vedere - se făcuse legal. Singura previziune care merită să fie luată în calcul cu contururi de certitudine, este că războiul dintre părţi va intra în faza dură, lipsită de orice menajamente...
