Despăgubirile acordate pentru exproprierile de pe tronsoanele 4 şi 5 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti - praf în ochi!

# Pentru Bascov, Băiculeşti şi Merişani, valoarea totală se ridică la 40,6 milioane lei
# La Curtea de Argeş, Budeasa, Mălureni şi Piteşti au fost expropriate 370 de terenuri
Potrivit informațiilor transmise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră (CNAIR), în această primăvară au fost finalizate exproprierile pentru tronsoanele 4 (Tigveni-Curtea de Argeş) şi 5 (Curtea de Argeş-Piteşti) ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti. Astfel, valoarea totală a despăgubirilor a ajungâns la aproape 10 milioane euro, dar media despăgubirilor este însă una mică, de numai 2 euro pe metrul pătrat. Concret, despăgubirile totale ce vor fi acordate pentru terenurile expropriate de pe cele două tronsoane ale viitoarei Autostrăzi Sibiu-Piteşti se ridică la 46,7 milioane lei, adică aproape 10 milioane de euro. Pentru tronsonul 5, suprafaţa totală expropriată este de 3,36 milioane metri pătraţi, iar pentru tronsonul 4 se însumează 657.629 metri pătraţi, deci media ar fi cea menționată mai sus. De altfel, 420 de proprietari ale căror terenuri de pe traseele celor două tronsoane de autostradă au fost expropriate nu au fost încă identificaţi pentru a fi despăgubiţi.
Potrivit CNAIR, pentru localităţile Bascov, Băiculeşti şi Merişani, valoarea despăgubirilor ce vor fi acordate de la bugetul de stat se ridică la 40,6 milioane lei, iar coridorul de expropriere a fost intabulat la finalul lunii noiembrie 2020. Pe raza celor trei localităţi au fost 2.224 exproprieri, iar în 274 de cazuri proprietarii nu au fost identificaţi. Tot pe tronsonul 5, pe raza localităţilor Curtea de Argeş, Budeasa, Mălureni şi Piteşti au fost expropriate 370 de terenuri, în 78 de cazuri proprietarii fiind neidentificaţi. Coridorul de expropriere ce traversează cele patru localităţi a fost intabulat la finalul lunii martie a.c.. Valoarea despăgubirilor ce vor fi plătite pentru terenurile expropriate din cele patru localităţi este de 4,2 milioane lei. Reprezentanţii CNAIR au precizat şi că lucrările la tronsonul 5 al viitoarei Autostrăzi Sibiu-Piteşti vor începe până la finalul lunii iunie: „Conform prevederilor contractuale, termenul pentru finalizarea activităţii de proiectare este 22 iunie a.c., urmând ca, după această dată, în urma obţinerii autorizaţiei de construire, antreprenorul să înceapă execuţia lucrărilor”.
Reamintim că pe 11 mai 2020, CNAIR S.A. a semnat contractul „Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5, Curtea de Argeş - Piteşti, km 92+600 - km 122+950”, ofertantul câştigător fiind compania italiană Astaldi SpA. Valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei fără TVA, bani care vor proveni din fonduri europene nerambursabile. Durata de realizare a acestui contract este de 60 luni, dintre care 12 luni perioada de proiectare şi 48 de luni pentru execuţia lucrărilor. Traseul începe la Curtea de Argeş şi continuă paralel cu râul Argeş până la centura Piteştiului.
Pentru tronsonul 4 (Tigveni-Curtea de Argeş) exproprierile au fost finalizate în toamna anului trecut. În total au fost expropriate 255 de terenuri, în 68 de cazuri proprietarii fiind neidentificaţi. Pentru terenurile expropriate de pe tronsonul 4 (două localităţi, Tigveni şi Curtea de Argeş) vor fi acordate despăgubiri în cuantum de 1,9 milioane lei. CNAIR a desemnat pe 4 martie a.c. câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 4 a Autostrăzii Sibiu - Piteşti, Tigveni - Curtea de Argeş (9,86 kilometri). Ofertantul desemnat câştigător a fost Porr Construct, cu preţul de 1,678 milioane lei fără TVA. Numai că două firme (China Railway şi Rizzani de Eccher- Italia) au făcut contestaţii şi plângeri, acestea fiind pe rol la Curtea de Apel Bucureşti. Iar proiectarea tronsonului patru al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti, preconizată a dura 16 luni, nu poate începe până nu se soluţionează plângerile în instanţă. Perioada de execuţie a lucrărilor ar fi după aceea de 44 de luni.
