Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 18:08

Ce venit pot avea persoanele necalificate?

 

Partidul Social Democrat vrea ca angajații care nu au nicio calificare să primească salariul minim pe economie. În acest sens, PSD va iniția un proiect de lege pe care îl va depune în Parlament. „Avem în acest moment peste 1,7 milioane de persoane care primesc salariu minim în România, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din totalul de angajați. Împreună cu specialiștii partidului, am făcut o analiză și am constatat că peste 80% dintre acești oameni au cel puțin o calificare. Este inadmisibil într-o țară europeană să avem medici, ingineri, maiștri, constructori, șoferi profesioniști, directori, până la urmă, în sistemul privat și să primească salariul minim. Vă dau un exemplu: actualul ministru al Sănătății era plătit astfel la clinica medicală pe care o deține. Acest lucru este scandalos. Noi credem că venitul despre care vorbim trebuie să redevină un instrument de protecție socială valabil doar pentru persoanele apte de muncă dar care nu au niciun fel de pregătire”, a precizat Grindeanu. Vicepreședintele a declarat că subiectul o să fie discutat cu partenerii sociali și depus în Parlament în cel mai scurt timp. „PSD va veni cu un proiect de lege prin care vom modifica Codul Muncii cu privire la salariul minim și propunem următoarele; acesta se acordă doar pentru persoanele și posturile care nu necesită sau nu au vreo specializare; salariul minim se oferă  pe o perioadă determinată de până la 12-24 de luni; în perioada acordării venitului unui angajat, antreprenorul să beneficieze de vouchere pentru formare profesională date de stat prin care să califice personalul angajat, iar la finalul acestei angajări să crească nivelul de salarizare în conformitate cu elementele concurențiale; o analiză a sistemului de taxare a muncii pentru venituri mici, plecând de la obiectivul de a crește nivelul deducerilor pentru familiile care au copii, dar și la nivelul contribuțiilor CAS și CASS, însă aici trebuie să fim atenți să nu generăm sărăcie viitoare pentru persoanele care, temporar, sunt angajate cu salariul minim”, a mai precizat prim-vicepreședintele PSD.

 

 

 

 

Pin It