Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 17:17

Povestea vaccinării în școlile din Argeș a ajuns și la Domnești!

 

Inspectoratul Școlar Județean Argeș, inițiatorul acestui program, știe „să scrie” povești frumoase, care îi au ca eroi pe elevii din școlile argeșene. Sâmbătă a venit rândul celor din Mioveni, de la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” și al celor din Domnești, de la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” să transmită mesajul lor de responsabilitate și conștientizare a importanței vaccinării. „Ne bucurăm să vă aducem la cunoștință faptul că, la Domnești, înregistrăm până în acest moment un număr de 130 de persoane care s-au vaccinat, cu toții din cadrul comunității locale. Tot în locul în care se simt confortabil și în siguranță, în școală, elevi și părinți au fost portavocile care anunță intrarea în normalitate. Elevii noștri sunt adevărați lideri, iar prin exemplul personal au arătat că se poate. Apreciem interesul manifestat de alte instituții importante din Argeș pentru campaniile de vaccinare, inițiate de Inspectoratul Școlar Județean și aflate deja la a treia săptămână consecutiv. Sperăm ca acestea să reprezinte adevărate exemple de bune practici pentru cei care s-au raliat demersului nostru!”, a transmis inspectorul școlar general, prof. Elena-Liliana Murguleț. Cu sprijinul primarului Ion Doru Smădu, prezent la acțiune, și al conducerii Liceului Tehnologic „Petre Ionescu Muscel”, campania de vaccinare împotriva COVID-19 s-a desfășurat cu succes, astfel că în cadrul acesteia au fost vaccinate 150 persoane.

 

 

Pin It