Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 17:14

Salvamontist argeșean, mort în accident rutier!

Un accident grav a avut loc azi dimineață pe A1, București-Pitești. Un camion a intrat în 3 vehicule staționate pe banda de urgență. În urma accidentului, un bărbat a decedat. Se pare că este vorba despre un salvamontist argeșean, Marius Geantă, în vârstă de 45 de ani. Acesta se afla într-unul dintre cele 3 vehicule oprite pe banda de urgență. Echipa Salvamont Argeș a făcut anunțul pe pagina de Facebook: "Dumnezeu să-l ierte pe colegul nostru Mircea Geantă care azi-dimineață, la doar 45 de ani, a murit pe autostradă, într-un groaznic accident. Era oprit pe banda de urgență, însă un autocamion i-a spulberat. Așa e firul vieții când e dat să se termine, nu pe vârf de munte, nu acasă la bătrânețe, nu de boală, ci dintr-o neatenție a altui om. Suntem cu sufletul aproape de familie și iată, iarăși, cum e viața și cât de scump e un moment de neatenție. Drum lin, Mircea! Dumnezeu să te aibă în grija Lui!". Mircea era singurul voluntar din cadrul Salvamont Curtea de Argeș. Acesta a lăsat în urmă o mamă și o fiică în vârstă de 14 ani, cele care în fiecare zi îi duceau grija îndeplinirii misiunilor pe munte. Era voluntar de 25 de ani, iar pasiunea pentru sport și natură l-au determinat să participe și la competițiile de alergare montană. Acestea erau activități pe care le desfășura cu plăcere, pe lângă cea de inginer topometrist. 

 

Pin It