Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 14:56

Investiții valoroase inaugurate duminică la Mușătești

Duminică, a avut loc inaugurare podului din punctul Valea Teascului, din comuna Mușătești. Acesta face legătura între satul Stroești și cătunul Rudari și este singura cale de acces din zonă. Investiția s-a ridicat la aproximativ 1,5 milioane lei, iar lucrarea a fost realizată de R.M.R. Argeș S.A. din Curtea de Argeș. Un alt obiectiv din comună, inaugurat în aceeași zi, a fost un teren de minifotbal. Principalii beneficiarii ai acestei investiții sunt copiii, elevi din cadrul școlilor din comună, care sunt încurajați să facă sport. Lucrarea a fost realizată de S.C. ElectroConstruct Depozit SRL. Ambele investiții au fost realizate cu bani din bugetul local și de la Consiliul Județean Argeș. Alături de comunitatea locală și de primarul Constantin Oancea, au mai participat la eveniment Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, deputații Aurel Bălășoiu, Nicolae Pavelescu, Remus Mihalcea, vicepreședinții Consiliului Județean, Marius Nicolaescu și Adrian Bughiu, administratorul public Marius - Cristian Puiu și prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu.

 

Pin It