Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 14:58

Carnea de porc se va scumpi cu 25% în Europa

În România, producţia este deficitară, în condițiile în care preţul cărnii de porc va creşte în Europa cu aproximativ 25% în următorii ani. „China va fi, între 2020 şi 2024-2025, o mare importatoare. Ea, care produce cea mai mare cantitate de carne din lume, circa 50 de milioane de tone, din cauza pestei porcine africane şi-a redus producţia până la circa 35 de milioane de tone şi va importa 7-8 milioane de tone, iar Europa va fi, bineînţeles, principala furnizoare. Se estimează că în Uniunea Europeană preţurile la carnea de porc vor creşte cu aproape 25%. Este un alt semnal de alarmă, având în vedere situaţia sectorului din România”, a arătat Ilie Van. Exportul de carne de porc din Europa către China a crescut de la 2,6 milioane de tone în 2018 la 3,7 milioane în 2020, deci un milion în plus în 2020 , iar în 2025 se duce către 4 milioane de tone, a explicat Ilie Van. „Deci, la ce să ne aşteptăm: preţul la carne de porc în Europa va fi tot mai mare, iar noi n-avem porc în țară. Ce facem? Va trebui să găsim soluţii, nu ne putem juca, pentru că lucrurile se vor agrava. Exportul către China este cel care va crea probleme aproape în toată Europa”, a afirmat Ilie Van.
Românii n-au mai mâncat carne de porc, dacă au scăzut importurile
Reprezentantul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a subliniat că o ţară trebuie să-şi asigure aproximativ 90% din consumul de carne din producţia proprie. „Producţia de carne la nivel mondial în 2020 a fost estimată în scădere faţă de 2019 şi 2018, este vorba despre circa 333 de milioane de tone. Cam toate speciile au scăzut, cu excepţia cărnii de pasăre, care a crescut la 136 de milioane de tone, cea mai mare producţie realizată de această specie. Dar atenţie foarte mare: din 300 şi ceva de milioane de tone, doar 10-12% se comercializează. Deci, comerţul internaţional cu carne este de doar 10-12%. Asta, ca aviz celor care susţin că nu e nicio problemă dacă nu producem noi: cine nu produce la un grad de auto-suficienţă, măcar de 90%, nu poate să se hrănească, asta trebuie să fie clar. În 2020, 90% din consumul de carne al cetățeanului român a fost de porc şi de pasăre, iar 10% de bovine şi ovine. Dacă bovinele şi ovinele le putem valorifica mai bine pe piaţa externă, atunci creşterea celorlalte animale trebuie să fie cu destinaţie pentru piaţa internă, să ne asigurăm auto-consumul, auto-suficienţa, la un nivel la care să nu ne fie teamă”, a arătat Ilie Van. Preşedintele secţiei de Zootehnie a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a atras atenţia că scăderea importurilor de carne de porc în țara noastră s-a reflectat imediat în scăderea consumului acestui produs. „În 2018 importam 332.000 de tone de carne de porc. În 2020 am importat doar 280.000 de tone, deci am scăzut cu 50.000 de tone. Dar am micșorat şi consumul, de la 732.000 de tone la 675.000, fix cu ce n-am importat. Dacă vom continua în acest ritm, probabil că nu vom mai avea deloc carne de porc”, a spus Ilie Van. Un alt vorbitor la evenimentul organizat de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice a fost fermierul Alexandru Baciu, care a afirmat că solicitările de reducere a cantităţii de pesticide utilizate la culturi sunt o crimă. „Ce sunt pesticidele, ce sunt erbicidele? Sunt medicamente pentru plante, cum a fost vaccinul pentru Covid, probabil, dar cu impact economic foarte mare în rândul agricultorilor, iar reducerea lor cu 50% este o crimă. Să reducem insecticidele - zona de sud-est a României este sub atacul devastator al tanymecusului (Tanymecus Dilaticollis sau Răţişoara porumbului, specie de dăunător) - va fi un dezastru. Deja colegii care cultivă floarea-soarelui au probleme deosebite din cauza lui. Avem necazuri şi cei care cultivăm porumb, deoarece, cu tot tratamentul pe care l-am făcut, atacul a fost extraordinar de mare an de an. Deci, cu toate că tratăm la porumb şi la floarea soarelui de atâţia ani, leacul nu l-a făcut să dispară, ci, din contră, se înmulţeşte, a devenit polifag: stă în grâu şi în orz până semănăm porumbul; mănâncă grâul şi orzul şi cum ai semănat porumbul şi floarea soarelui te-ai trezit cu el pe tine”, a susținut fermierul Alexandru Baciu. Pe de altă parte, preşedintele ASAS, Valeriu Tabără, a apreciat în cadrul dezbaterii că noua politică agricolă europeană are nevoie de o mai mare concentrare pe parte de cercetare. „Noua strategie agroalimentară europeană nu are nicio soartă de izbândă dacă cercetarea este lăsată deoparte. Şi nu e vorba numai despre investigarea agricolă, ci de modul de a privi cercetarea în mod global, ca politică la nivelul Uniunii Europene, şi care ne afectează teribil de greu. Cine va crede că problemele legate de schimbările climatice, de reducerea pesticidelor, inputurile pentru sistemele agricole vor putea fi realizate fără bază ştiinţifică solidă, fără soluţii date de cercetarea ştiinţifică? Una dintre cele mai mari probleme de cercetare este biotehnologia, care trebuie să se regăsească şi în materialul biologic, fie vegetal, fie animal, dar în acelaşi timp şi în construcţiile legate de tehnologii. Biodiversitatea animală cred că este problema cea mai mare pe care trebuie să o vedem, pentru că în sectorul vegetal există anumite adaptări”, a susţinut preşedintele ASAS.

 

 

Pin It