Acțiune pentru depistarea afecțiunilor oftalmologice ale copiilor din Brăduleț!

Cu un titlu inspirat, ales sugestiv, "RE-VEDERILE COPIILOR", Proiectul inițiat de Asociația Lions Cosmopolitan București, în parteneriat cu Primăria Comunei Brăduleț își propune ca toți copiii cu probleme de vedere să poată reveni la o viață normală după ce vor fi diagnosticați și tratați. Așadar, în prima etapă de screening oftalmologic care a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni, sub îndrumarea și atenta observație a renumitului oftalmolog Paul Grecu, au fost testați 74 de copii cu vârste între 3-14 ani, de la Școala Gimnazială Galeșu, dintre care 10 au fost diagnosticați cu diverse tulburări vizuale. Pentru efectuarea unor teste amănunțite în vederea stabilirii diagnosticului final și-au oferit ajutorul medicul oftalmolog Camelia Păuna și Spitalul Municipal Curtea de Argeș, prin cabinetul său de specialitate. Copiii vor putea avea acces facil la consultațiile necesare și de acum înainte, prin amabilitatea Primăriei Comunei Brăduleț. Întreaga acțiune s-a desfășurat cu multă ușurință, datorită concursului dat de profesorii Școlii Gimnaziale Galeșu.
Un parteneriat "văzut cu ochi buni" de cei cărora li se adresează!
În urmă cu un an și jumătate am stat de vorbă cu doamna dr. Xenia Georgiana Bălan, medic urolog la Spitalul Municipal Curtea de Argeș care ne-a vorbit despre acest proiect care se afla atunci în stadiu incipient. "Suntem societate de binefaceri, o filială a lui Lions Internaţional - cea mai mare organizaţie de voluntariat din lume, ce a luat fiinţă în urmă cu 30 de ani. O asociaţie cu foarte mare tradiţie în domeniu, ce se bazează, repet, pe acţiuni de binefaceri. Noi, pe Lions Cosmopolitan Bucureşti suntem un grup de cadre medicale şi nu numai, care, dorim să ne axăm foarte mult pe activităţile cu copiii. Avem în desfăşurare un proiect cu diabetul, destinat copilaşilor care suferă de această patologie, să vedem ce putem face pentru a-i ajuta, pe de altă parte un alt proiect de dezvoltare, pe partea oftalmologică. De curând am fost la Hârşova, în judeţul Constanţa, cu ajutorul spitalul şi a primăriei de acolo. Ulterior, ne-am deplasat în localitatea Dăeni din judeţul Tulcea, împreună cu oftalmologul nostru de la Lions şi cu oftalmologul de la Hârşova şi am testat în oraş peste 80 de copii, iar în şcoli alţi 60-70 de micuţi. De ce?! Pentru că sunt foarte mulţi copii care au probleme de vedere, dar care nu au fost depistate. Drept pentru care pot să vă spun că la Hârşova, de exemplu, am descoperit cel puţin 20 de copii cu diverse probleme de vedere, doi dintre ei având afecţiuni severe! Aceştia urmează să fie aduşi cu sprijinul spitalului şi al primăriei la Bucureşti, acolo unde vor fi operaţi fără să plătească. De asemenea, vom oferi gratuit ochelari acelor copii care au nevoie de ei şi părinţii nu-şi permit costul acestora. Chiar cu Hârşova şi Dăeni s-a semnat un contract pe o durată de 4 ani, ca din 6 în 6 luni să mergem şi să evaluăm copilaşii de acolo, deoarece în primă fază nu am reuşit să consultăm decât elevii unei singure şcoli din cele două localităţi menţionate. Acelaşi lucru vreau să-l implementăm şi aici, la Curtea de Argeş, eventual şi în satele învecinate. Direcţia şcolii informează părinţii şi numai cu acordul acestora se pot pune în practică aceste consultaţii. Ideea este că noi facem o evaluare preliminară la şcoală, cu ajutorul unui aparat, după care, dacă se constată că ceva n-ar fi în regulă, specialistul care vine cu noi de la Lions scrie o reţetă cu care părintele împreună cu copilul merg la oftalmolog, se fac evaluări mai amănunţite, şi apoi, în funcţie de diagnostic, noi vedem cum putem să-l ajutăm. De regulă, diagnosticul final coincide cu cel preliminar! Ca idee, la Hârşova am descoperit o fetiţă care nu mai vedea absolut deloc cu ochiul stâng, iar părinţii nu aveau habar de lucrul acesta. De asemenea, ca o altă informaţie, cel mai mic copil consultat acolo avea doar 10 luni... Îmi doresc tare mult să putem testa cât mai mulţi copilaşi din Curtea de Argeş şi comunele limitrofe, beneficiind de suport din partea autorităţilor locale, conducerii unităţilor de învăţământ şi a părinţilor. Totul, pentru binele şi sănătatea copiilor!", ne-a declarat la acea vreme dr. Xenia Georgiana Bălan, un medic foarte apreciat de către pacienţii care trec pragul cabinetului de Urologie de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş.
Florin Iordache, un primar cu o vastă experiență în domeniul medical!
Înainte de a fi învestit în funcția de edil-șef al comunei Brăduleț, Iordache a fost Şeful Biroului Management al Calităţii Serviciilor Medicale la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Licențiat în Științe Economice și având o diplomă de master în Management Administrație și Servicii Publice, acesta știe cât de important este screening-ul, motiv pentru care organizarea unei astfel de acțiuni - de consult - în comuna pe care o conduce este una una lăudabilă. "Traversăm încă o perioadă dificilă, neobișnuită, am avut un an pandemic care a creat grave <<leziuni>> sistemului medical din țara noastră. Din acest motiv, oamenii au renunțat aproape în totalitate la prevenție. Programările pentru consultații s-au obținut tot mai greu, așa că, de pildă, problemele oftalmologice au fost greu de diagnosticat. Părinții copiilor din comuna noastră, cadrele didactice, noi, cei de la primărie, am primit cu bucurie vizita medicilor extraordinari care și-au dedicat benevol timp pentru micuții din comuna noastră și nu numai. Demn de menționat este și faptul că elevii care au fost diagnosticați cu probleme oftalmologice vor primi gratuit ochelari!", ne-a povestit primarul comunei Brăduleț, Florin Iordache.
Această acțiune a avut loc și la Școala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" din Curtea de Argeș, acolo unde au fost depistați 5 copii cu divese probleme oftalmologice. Acțiunea de screening va continua după vacanța de vară, atât în comuna Brăduleț, cât și în alte comune din județul nostru, iar voluntarii Asociației Lions Cosmopolitan București speră să le poată oferi copiilor bucuria de a vedea bine întreaga viață...
