Vaccinul Moderna este eficient în fața noilor tulpini de Covid-19

Compania a anunţat că serul său anti-Sars-CoV-2 a generat o activitate neutralizatoare împotriva variantelor noi ale virusului, printre care şi Delta, într-un studiu de laborator încă nerevizuit de alţi cercetători. Potrivit comunicatului său, vaccinul a indus dezvoltarea de anticorpi împotriva tuturor variantelor supuse unui test „in vitro”, precum Beta, identificată în Africa de Sud, Delta din India, şi altele identificate în Nigeria, Uganda şi Angola. Moderna, care lucrează la o strategie de dezvoltare clinică pentru a proteja împotriva variantelor, a utilizat plasmă de la 8 participanţi obţinute la o săptămână după cea de-a doua doză în prima fază a testului clinic cu serul său anti-Covid-19. „În timp ce încercăm să învingem pandemia este imperativ să fim proactivi cu evoluţia virusului. Suntem angajaţi în studierea variantelor emergente, în generarea de date şi în împărtăşirea lor când vor fi disponibile”, a declarat consilierul delegat al Moderna, Stephane Bancel. Acesta a precizat că datele prezentate sunt încurajatoare şi suscită speranţa că vaccinul dezvoltat de Moderna ar trebui să continue să protejeze împotriva variantelor recent detectate.
