Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 10:16

Bacalaureat 2021: Fără medii de 10 la Curtea de Argeș

Rezultatele la Examenul Maturității au fost publicate azi-dimineață, în jurul orei 10.00. Din nefericire, efectele pandemiei de Covid-19 și-au spus cuvântul în ceea ce privește mediile absolvenților. O departajare finală vom publica după afișarea contestațiilor, dar până atunci vă prezentăm situația fiecărei unități de învățământ din zona noastră:
Colegiul Național „Vlaicu Vodă”: 209 înscriși dintre care 204 au reușit, 0 neprezentați, 5 respinși, cele mai mari medii au fost 9,90 (9,70 Limba Română; 10 Istorie; 10 Geografie), 9,88 (9,65 Limba Română; 10 Matematică; 10 Fizică), 9,76 (9,30 Limba Română, 10 Matematică, 10 Fizică), iar ultima medie a fost 6,20.
Liceul Tehnologic „Ferdinand I”: 147 înscriși dintre care 92 au reușit, 4 neprezentați, 51 respinși, cele mai mari medii au fost 9,06 (8,85 Limba Română; 8,90 Matematică; 9,45 Biologie), 8,78 (7,65 Limba Română; 9,50 Matematică; 9,20 Biologie), 8,40 (8,50 Limba Română, 9,10 Matematică, 8,60 Fizică), iar ultima medie a fost 6,05.
Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu”: 57 înscriși dintre care 23 au reușit, 2 neprezentați, 32 respinși, cele mai mari medii au fost 8,60 (9,05 Limba Română; 7,50 Matematică; 9,25 Română), 8,56 (7,25 Limba Română; 9 Matematică; 9,45 Geografie), 8,35 (9,05 Limba Română, 7,85 Matematică, 8,15 Biologie), iar ultima medie a fost 6,03.
Liceul „Tehnologic Regele Mihai I”: 84 înscriși dintre care 23 au reușit, 4 neprezentați, 57 respinși, cele mai mari medii au fost 7,30 (6,30 Limba Română; 6,65 Matematică; 9,15 Geografie), 6,98 (5,10 Limba Română; 8,45 Matematică; 7,40 Geografie), 6,93 (5,85 Limba Română, 6,15 Matematică, 8,80 Geografie), iar ultima medie a fost 6,13.
Liceul Tehnologic „Auto”: 12 înscriși dintre care 3 au reușit, 2 neprezentați, 7 respinși, mediile au fost 7,18 (5,90 Limba Română; 7,95 Matematică; 7,70 Biologie), 6,75 (7,00 Limba Română; 5,45 Matematică; 7,80 Biologie), 6,68 (7,00 Limba Română, 8,05 Matematică, 5,00 Fizică).
Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” Domnești: 45 înscriși dintre care 28 au reușit, 2 neprezentați, 15 respinși, cele mai mari medii au fost 9,25 (9,00 Limba Română; 8,90 Istorie; 9,85 Logică), 9,11 (8,50 Limba Română; 9,75 Istorie; 9,10 Logică), 8,78 (9,05 Limba Română, 8,65 Istorie, 8,70 Logică), iar ultima medie a fost 6,05.
Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab”: 25 înscriși dintre care 16 au reușit, 1 neprezentat, 8 respinși, cele mai mari medii au fost 8,88 (9,40 Limba Română; 8,45 Istorie; 8,80 Geografie), 8,26 (8,10 Limba Română; 8,00 Istorie; 8,70 Psihologie), două medii de 8,21, prima formată din notele (6,70 Limba Română, 9,30 Istorie, 8,65 Geografie), iar a doua din notele (6,80 Limba Română, 9,05 Istorie, 8,80 Geografie) ultima medie a fost 6,11.

La nivel de județ, Argeșul a înregistrat patru medii de 10 la examenul de Bacalaureat, conform primelor rezultate afişate azi-dimineaţă. Două dintre acestea au fost obţinute de elevi din cadrul Colegiului Naţional "I.C. Brătianu", o altă medie de 10 a venit de la Colegiul Naţional "Dinicu Golescu" Câmpulung, iar a patra medie de 10 de la Liceul de Arte "Dinu Lipatti" Piteşti.

 

Pin It