Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 10:20

Vaccinurile împotriva TBC și a hepatitei B nu se mai găsesc nicăieri în țară

Dacă până acum câteva săptămâni se mai găseau doze de B.C.G. în București, în prezent criza acestor seruri s-a extins la nivel național. Ministerul Sănătății a spus că cele două seruri sunt în curs de achiziționare, dar va mai dura până vor ajunge efectiv la medicii de familie, iar copiii să poată fi astfel imunizați. Potrivit M.S., urmează să fie cumpărate peste 400.000 doze de vaccin B.C.G. Acestea trebuie făcute copiilor imediat după naștere. Într-o adresă a DSP Iași către toți medicii de familie se arată că instituția mai are în stoc doar 155 de doze de ser contra hepatitei B și că nu are informații privind repartiția altor încărcături de către MS. În acest context, DSP Iași le-a transmis medicilor de familie să ia în calcul situația în care acest vaccin nu va mai fi disponibil în maternitate și să practice o schemă de imunizare temporară. Totodată, atunci când serurile vor fi achiziționate, ele vor fi făcute chiar dacă e cu întârziere. Valeria Herdea, medic de familie, a explicat care sunt efectele lipsei acestor vaccinuri. Potrivit medicului, situația este cu atât mai gravă cu cât România face parte dintre țările unde hepatita B și tuberculoza sunt răspândite. „Ar trebui să renunțăm la această expresie în curs de achiziționare. În România sunt aproximativ 180.000 de nou-născuți anual, trebuie să avem o prognoză”, a spus Herdea. Medicul a subliniat că lipsa acestor seruri fragilizează și mai mult nou-născuții, atât pe cei cu mame care suferă de hepatita B, dar și pe cei cu mame care nu au această afecțiune. Valeria Herdea a afirmat că o schemă temporară de imunizare va duce la scăderea acoperii vaccinării, la decredibilizarea medicilor și la lipsa de protecție a copiilor în fața acestor boli. „Recuperarea vaccinală va fi extrem de grea”, a declarat medicul.

Pin It