Reîncep lucrările în Albeştii de Argeș

La jumătatea lunii iulie, comuna se va transforma din nou în şantier. Proiectele primarului Gabriel Popa vor prinde contur, iar saltul este unul ambițios în ciuda resurselor limitate. „Avem un buget mai mic anul acesta cu vreo 400.000 de lei, dar asta nu înseamnă că vom abandona treaba. Nici vorbă. Lucrările începute trebuie finalizate pentru că sunt necesare. Cum v-am mai spus, îmi doresc neapărat să mai asfaltăm 2 km, iar pentru asta am alocat bani din buget. Pe lângă ele, vreau să începem şi proiecte noi de care comuna are nevoie”, a declarat edilul localităţii. Cel mai important proiect din acest an este extinderea reţelei de canalizare mai ales după schimbările recente din rândul populației. Comuna Albeştii de Argeș s-a „îmbogățit” în ultimii ani, foarte multe persoane din capitală ori din alte zone ale țării retrăgându-se aici datorită localizării. O escapadă la munte se poate face rapid, la fel cum și plimbările în orașul Curtea de Argeș se pot realiza imediat. Acestea au fost motivele pentru care cei mai mulți au ales să se stabilească printre albeșteni. „Sunt condiţii, canalizare, apă, asfalt, ca să nu mai vorbim despre peisaje, zona noastră este foarte frumoasă.
Comuna se află suficient de aproape de oraș, dar, în același timp, este la o aruncătură de băț de natură și liniște. Nu mă mir că sunt atâția care au ales să cumpere terenuri în zonă pentru a rămâne definitiv aici”, a mai spus primarul. Cum era de așteptat, problema cea mai mare a locuitorilor în acest an este, ca peste tot, pandemia. „Suntem în tratative cu Spitalul Militar din Piteşti şi cu Direcţia de Sănătate Publică să aducem un centru mobil de vaccinare. Încă de la începutul campaniei de imunizare am adus în discuție lucrul acesta și vreau să îndemn populația la vaccinare. Deși situația în comuna pe care o reprezint nu este îngrijorătoare, asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Pandemia va dispărea dacă vom contribui cu toții”, a mai declarat Gabriel Popa.
