Amenzi pentru echipamentele de încălzire a locuinței

Potrivit unei noi măsuri aflate într-o lege recent publicată în Monitorul Oficial, toți românii care locuiesc la bloc și montează în casă astfel de dispozitive, care pot pune în pericol viața familiei sau a vecinilor riscă pedepse cu închisoarea. Legea nr. 196/2021 pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cuprinde mai multe schimbări pentru legislația privind producerea și furnizarea căldurii în sistem centralizat. Printre altele, ea introduce în legislația țării noastre infracțiunea de montare a unor instalații periculoase pentru cei din jur sau pentru clădirea în care au fost puse. De asemenea, documentul mai stabilește și faptul că sustragerea de energie termică reprezintă furt și va fi pedepsită potrivit legislației penale. Constatarea modificărilor făcute instalațiilor, fie ele sisteme periculoase pentru cei ce locuiesc în apartament sau pentru vecini, ori sisteme concepute pentru a fura energie termică, se va face de către reprezentanții furnizorilor de utilități sau cei de la administrația locală.
