România a vândut peste un milion de doze de vaccin anti-Covid

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV, a declarat că, până în prezent, țara noastră a vândut 1.170.000 doze de ser, a donat aproape 700.000 şi are mai multe astfel de demersuri în desfăşurare. „Pentru Danemarca - aceste 1.170.000 doze de vaccin au fost vândute, după care avem pentru Republica Moldova - peste jumătate de milion şi pentru Ucraina - 100.800, pentru Argentina - 30.000 de doze şi Serbia - 50.400. Acestea sunt acordurile finalizate până în prezent”, a menţionat Andrei Baciu. El a oferit lămuriri şi în privinţa dozelor de vaccin care sunt aproape de expirare. „Avem 1.400.000 în situația asta la sfârşitul lunii august. E un ciclu, o speranţă de viaţă, să-i spun aşa, firească pentru toate medicamentele, nu doar pentru cele care sosesc în România, ci toate cele care sunt distribuite la nivel european. De aici şi importanţa unui management eficient al stocurilor”, a mai declarat Baciu.
Vicepreşedintele CNCAV a precizat că România a recepţionat până la 26 iulie, 17.662.029 de doze de vaccin, iar în acest moment există un stoc de 6.048.043. „Dintre acestea, cele mai multe sunt produse de compania BioNTech/Pfizer - 11.595.129, și Moderna - 1.705.200. Pentru cele produse de AstraZeneca, am recepţionat 3.374.000, iar pentru cele de la Johnson&Johnson am primit 987.800 de doze”, a mai spus acesta. El a arătat că pentru perioada următoare autorităţile au estimat livrări, pentru luna iulie, de 1.177.000 de doze de vaccin. „Dar trebuie să ţinem cont că avem suspendate livrările pentru o parte din seruri, tocmai pentru a avea un management cât mai eficient al stocurilor, iar pentru luna august avem confirmate până în acest moment o livrare de la Moderna de 868.800 de doze. De fapt, sunt 217.000 de doze care vor fi livrate săptămânal, iar pentru cele produse de alte companii aşteptăm confirmările, ca urmare şi a suspendării livrărilor pentru luna iunie şi o parte din luna iulie”, a mai arătat Baciu.
