Pietonii din județ au primit sfaturi pentru a evita accidentele

Pe 27 iulie, polițiștii rutieri argeșeni au desfășurat activități de prevenire a evenimentelor în care sunt implicați pietonii, atât ca urmare a traversărilor neregulamentare, cât și a neacordării priorității de trecere celor care se angajează în traversarea regulamentară a drumului. Recent, oamenii legii de la Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 181 de amenzi în valoare totală de aproape 45.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 7 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
Pentru a evita accidentele, oamenii legii au oferit următoarele sfaturi: Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite; La orice traversare, opriți-vă în afara părții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou; Apreciați corect timpul necesar pentru a trece în siguranță și luați în calcul că atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fiți mai prudenți; Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi - drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol; Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare; Când mergeți prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate - este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați; Copiii nu trebuie lăsați să facă lucrul acesta singuri - ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați! – cei mici imită comportamentul rutier al adulților; Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști; Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față; Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool - posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ; Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric; Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante.
