Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 04:01

S-au introdus buletinele electronice cu CIP

Această carte de identitate este valabilă din 2 august. Documentul cu cip are dimensiunea unui card bancar și, pe lângă datele care se regăsesc și pe cărțile de identitate clasice, stochează o amprentă facială și două amprente digitale ale solicitantului. Buletinele cu CIP duc la simularea autorităților locale si centrale de informatizare a sistemelor de plată a taxelor și de emitere a anumitor documente. În cazul în care persoanele doresc să plătească taxe și impozite, nu mai sunt nevoite să-și creeze diferite conturi, ci se vor folosi de această carte electronică. Actul face parte dintr-un program pilot care va fi implementat la nivelul unui municipiu. După câteva luni, în urma analizei datelor și a modului de funcționare a sistemului, va fi extinsă în întreaga țară.

Cărțile electronice nu vor fi obligatorii, iar oamenii pot alege între cele biometrice și CI clasică. Între acestea există însă o diferență majoră deoarece, în cazul în care nu vom adopta cărțile electronice, nu vom putea călători în străinătate. Legislația va fi adoptată la nivel european, toate țările vor solicita documente electronice pentru călătorii. În momentul de față, se poate călători cu cartea de identitate clasică și se poate face rost de buletinul biometric, în momentul în care se va lansa la nivel național. Românii din străinătate trebuie, de asemenea, să vină în țară pentru a procura actul.

Pin It