Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 02:44

THR Center, gazda unui eveniment important!

Vineri, la ora 17.00, la restaurantul THR din Curtea de Argeş are loc un eveniment de informare privind stadiul de implementare şi promovare a proiectului “Angajaţi competenţi pentru dezvoltare economică durabilă în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Sud Muntenia”. Obiectivul general al Proiectului este: "Îmbunătățirea accesului la învățare pe tot parcursul vieții pentru angajații din regiunile Sud-Vest Oltenia și Sud Muntenia, în special pentru cei cu nivel redus de calificare, cei cu vârsta peste 40 de ani și cei din mediul rural, prin furnizarea de servicii personalizate de consiliere în carieră și programe de formare profesională care să răspundă într-o manieră cât mai concretă nevoii de competențe de pe piața muncii din cele două regiuni".

Partenerii  din Proiect sunt Fundația Centrul de Pregătire Profesională Vâlcea şi Fundaţia Basarab Curtea de Argeş. Valoarea totală a Proiectului este de 4.292.083,95 lei, iar cea a cofinanțării UE: 3.648.271,40 lei.

Pin It