Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 02:48

Bărbat din Sălătrucu, prins în timp ce conducea fără permis

 

Marți, 2 august, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au depistat un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Sălătrucu, care conducea o mașină pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită. Totodată, din verificări s-a stabilit că acesta avea de respectat măsura carantinării la adresa aleasă, ca urmare a revenirii dintr-o țară pentru care este instituită o asemenea cerință. Ca urmare, cel în cauză a fost sancționat cu o amendă de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020, iar situația a fost comunicată către DSP Argeș.

Pin It