Elevii se vor întoarce în clase din 13 septembrie

Ministrul Educaţiei a promis că toate cursurile, atât pentru elevi, cât și pentru studenți, se vor desfășura fizic în toate unităţile de învăţământ. „De altfel, şcolile, liceele şi facultăţile sunt locurile în care s-au respectat cel mai bine regulile pe toată durata pandemiei”, a declarat acesta. În plus, potrivit lui Cîmpeanu, la ora actuală, nu sunt luate în calcul niciun fel de scenarii, astfel că toţi elevii se vor întoarce în bănci. „Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limite de competență, pe cunoașterea condițiilor din școli, în care regulile sanitare au fost respectate mai riguros decât în orice alte locuri, cu excepția unităților sanitare, pe nivelul ridicat de vaccinare al personalului din învățământ și pe acțiunile care susțin importanța și necesitatea imunizării, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii cu prezență fizică pentru toți“, a spus Sorin Cîmpeanu.
Cât priveşte învăţământul superior, „universităţile pot să decidă singure ce măsuri antipandemie iau”, a clarificat acesta. În ce priveşte modul de admitere la liceu pentru anul viitor, ministrul a spus că nimic nu se va modifica. „Astfel de schimbări necesită predictibilitate, necesită un acord al celor implicați și vor putea să fie implementate începând cu admiterea din 2023”, a explicat el. Acesta a mai precizat că singura schimbare va fi introducerea corectării informatizate. „Asta nu e de natură să intervină asupra pregătirii elevilor. Dimpotrivă, o să fie avantajați prin eliminarea subiectivismului uman. La Evaluarea Națională au fost 20.000 de contestații. Foarte multe s-au soldat cu schimbarea notei. În cazul Bacalaureatului au fost 56.000, dintre care 53.000 au revenit cu alte note”, a amintit Cîmpeanu.
