Controale ample efectuate de polițiștii argeșeni

În seara zilei de 4 august, în intervalul 18.00-20.00, oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au acționat, sub coordonarea Direcției Rutiere și împreună cu polițiștii rutieri din Vâlcea și Dâmbovița, pe drumurile din județ. „Scopul acțiunii nu este aplicarea de amenzi, ci creșterea gradului de siguranță pentru toate categoriile de participanți la trafic, precum și conștientizarea de către șoferi a pericolului la care se expun pe sine și pe ceilalți în situația nerespectării regulilor de circulație. Cel mai important lucru rămâne ca noi toți, în calitate de participanți la trafic, să ajungem cu bine la destinație. De aceea, chiar și în situația în care a fost cazul să fie aplicată o amendă, polițiștii rutieri au adăugat și un sfat, mai ales pentru cei aflați la drum lung.
Respectarea regulilor de circulație se întoarce ca un câștig, sub forma reducerii riscului de implicare în accidente și sub acela de limitare a urmărilor, în situația în care evenimentul rutier ajunge de neevitat”, au precizat oamenii legii. Cei 85 de polițiști rutieri au aplicat 380 de amenzi, în valoare de 73.540 de lei. În total, în cele două ore de acțiune, 21 de șoferi au rămas fără permis, iar dintre aceste situații, 16 au fost pentru viteză ce depășea cu mai mult de 50 km/h limita legală de pe drumul unde a fost înregistrată de aparatul RADAR. În alte 7 situații a fost retras certificatul de înmatriculare. A fost constatată și o infracțiune, ca urmare a depistării unui conducător al unui moped ce nu era înmatriculat sau înregistrat, la Tigveni.
