Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 01:37

Economia României se află într-o zonă neagră

Deputatul PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu, a transmis un mesaj online în care a precizat faptul că prețul producției industriale a crescut cu două cifre, deși revenirea economiei post-pandemie se anunța rapidă și eficientă. „Economia nu duduie, iar acesta este un nou episod bazat pe date concrete. Inflație de lungă durată, asta prevăd datele INS și Eurostat publicate recent. Mai exact, prețul producției industriale a crescut cu două cifre. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, preţurile în producţia industrială au crescut cu 2% în luna iunie, faţă de luna mai şi cu 12% în iunie 2021, faţă de iunie 2020. Este un procent mai mare și decât al mediei Uniunii Europene post-pandemie, care are o creștere a prețurilor producției industriale de numai 10,3%. Românii trebuie să știe și asta, domnule Cîțu!”, a precizat deputatul argeșean.

Pin It