Bonurile de masă pentru persoanele care se vaccinează, valabile de luna viitoare

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă a precizat că acestea vor fi acordate chiar în centrele de imunizare, după realizarea schemei complete. Ea a mai spus că se aşteaptă ca acest demers să dea un impuls campaniei de vaccinare din ţara noastră. „Cadrul legal este acum la Ministerul Sănătăţii, după care va fi pus pe circuitul de avizare, împreună cu celelalte ministere, şi sperăm că până la finalul lunii august el va fi aprobat. Evident că vor trebui demarate procedurile de achiziţie şi sperăm că în septembrie să putem să începem distribuţia acestor vouchere de masă pentru persoanele care se imunizează. Noi, când am făcut propunerile, le-am făcut analizând efectele măsurilor de stimulare a vaccinării din alte ţări. Şi acolo s-au dovedit eficiente. Nu ne aşteptăm ca imunizarea să crească la 100%, dar sperăm să-i dea un impuls semnificativ” a declarat ministrul Sănătății.
