Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 23:20

Nimeni nu știe concret de unde a pornit virusul Covid-19

Doctorul danez Peter Ben Embarek, un anchetator al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a lansat ipoteza unei contaminări directe a unui angajat al laboratorului chinez din Wuhan de la un liliac, acesta fiind, de fapt, pacientul 0 al pandemiei. OMS a conchis, într-un prim raport, că o scurgere dintr-un laborator este extrem de improbabilă şi a apreciat că este mai plauzibilă o transmitere de la animale. Prima ipoteză a fost reactualizată în iulie, după ce OMS a deplâns dificultăţi ale cercetătorilor în a avea acces la date brute chineze. Organizaţia a cerut apoi, la jumătatea lui iulie, un control al laboratoarelor. China i-a reproşat o „lipsă de respect faţă de bunul simţ şi o aroganţă faţă de oameni de ştiinţă”. Acest atac nu a descurajat însă delegaţia ONU, care şi-a încheiat la 3 august misiunea de a pune bazele unor eforturi comune de a identifica originile virusului. Zece zile mai târziu, unul dintre anchetatorii-şefi, doctorul Peter Ben Embarek, a dezvăluit că pacientul zero ar putea fi un angajat al unui laborator din Wuhan, specializat în cercetare cu privire la Sars-CoV-2, înainte de răspândirea virusului în întreaga lume. Acest cercetător ar fi muncit în contact cu un liliac care purta virusul şi care l-ar fi contaminat ulterior. „Aici trece Covid-19 în mod direct de la un liliac la un om. În acest caz ar fi vorba despre un angajat al unui laborator, în loc de un sătean, la întâmplare, sau de altă persoană care ar avea contacte regulate cu lilieci”, a declarat doctorul danez. Cercetătorul a precizat, totuși, că este doar o ipoteză. Până nu se primesc detalii concrete din China, răspunsul rămâne incert...

 

Pin It