Elevii imunizați vor primi recompense financiare

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a recunoscut că discuţiile pe această temă au deja loc la nivelul Guvernului. Însă, Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți, a declarat că nu este de acord cu astfel de stimulente și este de părere că părinții care acceptă măsura, nu sunt suficient de responsabili. „Guvernul are obligația de a face tot ce ține de el, astfel încât să-și atingă ținta dorită, numai că eu nu pot să gândesc care ar fi logica unui părinte, care, până la apariția acestui stimulent, ar spune că nu și-ar vaccina copilul, și după apariția lui să aleagă imunizarea celui mic. Ăsta este un act de mare responsabilitate. La nivelul familiei trebuie să decizi nu în funcție de bani, ci în funcție de nivelul de cunoștințe pe care ți l-ai însușit, în urma apariției unora, poate științifice, în urma declarații la nivel de Organizație Mondială sau la nivel de Ministerul Sănătății. De aceea, noi ca Federație, am sprijinit campaniile de informare la nivelul unităților de învățământ, astfel încât părinții să fie foarte bine informați și împreună cu copiii să ia cele mai bune decizii. Stimulentul financiar mie mi se pare un non-sens. Dacă sunt părinți care subscriu la un astfel de punct de vedere, îmi pun un semn de întrebare despre cât de responsabil este acel părinte cu adevărat. Eu m-aș simți jignit dacă mi-ar da cineva 100 de lei sau 200 de lei, chiar și un milion de lei, dacă mă duc să mă vaccinez. Ar însemna să îmi vând nivelul meu de moralitate și de nivel de cunoștințe. Mie mi se pare umilitor”, a spus Iulian Cristache.
