Fără prea multe pene de curent săptămâna viitoare!

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite. Pentru zona noastră, compania anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici numai în trei zile din această săptămână, astfel: miercuri, 25 august, între orele 09.00 - 17.00, în Curtea de Argeș - străzile Ion Heliade Rădulescu, Lahovari, Armand Călinescu, Valea Doamnei, San Nicoară alimentate din PTCZ Restaurant; joi, 26 august, între orele 09.00 - 17.00, în Curtea de Argeș - Vile Aleea Trandafirilor, Poliția, Căminul Electroargeș, Căminul IPEE, blocurile: F6, Badea alimentate din PTCZ Nefamiliști; vineri, 27 august, între orele 09.00 - 16.00, în comuna Brăduleț, satul Brădetu.
Lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile! Informaţii actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.distributieoltenia.ro. Distribuţie Oltenia avertizează: constituie pericol iminent de electrocutare acţiunile întreprinse de persoane neautorizate precum intrarea în posturile de transformare, urcarea pe stâlpii de susţinere ai reţelelor electrice sau înlocuirea siguranţelor electrice în posturile de transformare, cutii de distribuţie, nişele şi firidele de la case şi blocuri de locuinţe. Deficienţele în alimentarea cu energie electrică ce afectează reţelele electrice din judeţul Argeş pot fi semnalate non-stop, direct operatorului de distribuţie, la unul dintre numerele de telefon: Info Tel 0800.500.000 (număr de telefon gratuit în orice reţea), respectiv 0251.408.006, 0251.408.007, 0251.408.008 - numere de telefon cu tarif normal în reţeaua naţională. Utilizând doar codul locului de consum şi numărul de telefon, utilizatorii reţelelor electrice pot sesiza întreruperile în alimentarea cu energie electrică după aproximativ 20 de secunde de aşteptare fără a mai intra în contact cu un operator. Codul locului de consum se află pe factura de energie electrică şi începe cu "005".
