Cât s-a construit anul trecut la Curtea de Argeș și care mai sunt taxele pentru Autorizația de construire?

În 2020, Primăria municipiului Curtea de Argeș a emis prin Compartimentul de la Urbanism,183 de autorizații de construire și 279 de certificate de urbanism. Dar asta nu presupune că au fost ridicate, propriu-zis, tot atâtea construcții noi. Legea prevede ca autorizația să fie eliberată în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data depunerii dosarului complet, dar ea are o valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat să înceapă lucrările (nu să și termine!). Dacă se demarează proiectul în acest interval, atunci valabilitatea autorizației se extinde pe toată durata de execuție a lucrărilor prevăzute prin autorizație, în conformitate cu proiectul tehnic. Valabilitatea acestui document de poate prelungi. Dacă în timpul executării lucrărilor intervin modificări de temă privind construcția autorizată, care conduc la necesitatea modificării acesteia, atunci cetățeanul are obligația să solicite o nouă autorizație (fără a fi necesară emiterea unui nou certificat de urbanism).
Autorizația de construire se eliberează pentru anumite tipuri de construcții, dintre care amintim: lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora; lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare a clădirilor declarate ca fiind monumente istorice; lucrări, amenajări și construcții cu caracter provizoriu, de tipul chioșcuri, tonete, cabine, panouri de afișaj, firme și reclame, copertine, pergole, necesare în vederea organizării executării lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate odată cu principala construcţie în jurul cărora sunt amplasate. Potrivit Legii nr. 50/1991 și Legii nr. 350/2001, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcție începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea Certificatului de urbanism în scopul obținerii autorizației de construire.
Obținerea autorizației de construire implică și niște costuri. Potrivit Codului Fiscal, taxa pentru eliberarea Certificatului de urbanism se calculează în funcție de numărul de metri pătrați ai suprafeței pentru care se solicită actul. Așadar, în mediul urban, inclusiv la Curtea de Argeș, taxele sunt următoarele: până la 150 de metri pătrați - 5-6 lei; între 151 și 250 de metri pătrați - 6-7 lei; între 251 și 500 de metri pătrați - 7-9 lei; între 501 și 750 de metri pătrați - 9-12 lei; între 751 și 1.000 de metri pătrați - 12-14 lei;
peste 1.000 de metri pătrați - 14 lei + 0,01 lei/metru pătrat pentru fiecare metru peste 1.000. Dacă vrei să construiești o casă în mediul rural, taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism este egală cu 50% din sumele de mai sus.
La Primăria Curtea de Argeș, ca peste tot, taxa de eliberare Autorizație de Construire/Desființare se calculează la valoarea devizului general al investiției. Astfel, taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire rezidențială sau cladire-anexă este egala cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții; taxa pentru eliberarea autorizației de construire pentru alte construcții decât clădirile rezidențiale sau clădirile-anexă este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție, inclusiv valoarea instalațiilor aferente; taxa pentru prelungirea unei autorizații de construire este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizației inițiale; taxa pentru eliberarea autorizației de desființare, totală sau parțială, a unei construcții este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri, aferentă părții desființate; taxa pentru eliberarea autorizației necesare pentru lucrările de organizare de șantier în vederea realizării unei construcții, care nu sunt incluse în altă autorizație de construire, este egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de șantier; taxa timbru arhitectură este egală cu 0,50/00 din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții. Aceste sume pot fi achitate la Casieria din incinta Primăriei Municipiului sau prin Ordin de Plată.
În 2020, au fost finalizate 97 de construcții noi pentru care s-a făcut procesul verbal de recepție. Tot de la Compartimentul de Urbanism știm că în decursul perioadei de referință au mai fost emise următoarele documente: 6 procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor; 9 procese verbale de control; 265 adrese; 25 certificate de atestare a edificarii constructiilor; 40 certificate de nomenclator stradal; 110 schițe și măsurători cadastrale; 1 releveu proprietate domeniu public; 1 proces verbal de punere în posesie.
