Cine sunt finaliștii la dublu, de la Circuitul Național F.R.T. - Trofeul Dr. Oetker

Tradiționala competiție aflată la cea de-a XV-a ediție, din calendarul FRT - categoria A, cu meciuri de simplu și dublu - băieţi şi fete 12 ani, se apropie cu pași repezi de final. După 5 zile pline cu meciuri intens disputate, în care tinerii jucători ai sportului alb și-au demonstrat în teren abilitățile dobândite în urma antenamentelor extenuante, iată că cei mai talentați dintre ei au reușit să acceadă către fazele finale.
Așadar, azi, pe cele 4 terenuri cu zgură ale modernei Baze Sportive din strada Barajului s-au disputat sferturile de finală la simplu feminin și masculin, iar la dublu s-au jucat semifinalele. Revenind la prima categorie, vă informăm că în primul meci, Andreea Kurta (LPS Mircea Eliade București) - cap de serie nr. 1 a învins-o cu un dublu 6-3 pe jucătoarea gazdă, Ilinca Ștefania Măniță (AS Tenis Club Curtea de Argeș). O altă partidă s-a jucat între Ștefania Boroș (Clubul Sportiv Municipal Brăila) și Veronica Cervac (AS CS AS Club Politehnica), cea din urmă fiind înfrântă cu 6-2, 7-6 (4). Cea de-a treia confruntare le-a avut în teren pe Medeea Alessia Fereștean (CS Intersport Arad) și Alexia Maria Brabete (CSS Alexandria), prima dintre ele impunându-se cu un categoric 6-1, 6-3. În fine, ultimul meci din sferturi le-a întâlnit la fileu pe Miruna Rita Neculaeș (ACS Sense Roman) care a devansat-o crunt pe Maria Valentina Pop (AS CS AS Club Politehnica) - cap de serie nr. 2, cu 6-0, 6-1.
În ceea ce privește categoria simplu masculin, rezultatele au fost următoarele: Patrik David Bolduț (ACS Sergiu CARP Tennis Club) - cap de serie nr. 1 l-a învins cu un dublu 6-4 pe bucureșteanul Tudor Alexandru Preda (CSA Steaua București). Într-o altă partidă, David Ioan Arcip (CS Lechner Tennis School) a cedat în fața adversarului său, Rafael Gheorghe Marin (ACS Tenis Club Racheta Campionilor), după un 6-2, 6-1. Craioveanul Albert Ionuț Pipie (Tenis Club Stanica Craiova) s-a impus în fața lui David Cercel (AS CS AS Club Politehnica) cu scorul de 6-2, 6-3, iar bucureșteanul Darius Alexandru Crăciun (CS Tenis Club Champion București) a ratat calificarea în semifinale după ce a fost eliminat de Karlo Piticaru (AS Club Club Sportiv Tenis Nord București), cu 7-5, 6-3.
La dublu feminin, perechea Andreea Kurta (LPS Mircea Eliade București) și Alexia Maria Brabete (CSS Alexandria) a pierdut în fața adversarelor Ștefania Boroș (Clubul Sportiv Municipal Brăila) și Medeea Alessia Fereștean (CS Intersport Arad). În cea de-a doua semifinală, jucătoarele Maria Valentina Pop (AS CS AS Club Politehnica) și Veronica Cervac (AS CS AS Club Politehnica) și-au asigurat un loc în finală după un 6-3, 6-4 contra perechii Miruna Rita Neculaeș (ACS Sense Roman) și Irina Cretan (TC Wilsor București).
Și la categoria dublu masculin au avut loc azi semifinalele, în urma cărora perechile Patrik David Bolduț (ACS Sergiu CARP Tennis Club) / David Cercel (AS CS AS Club Politehnica) și Karlo Piticaru (AS Club Club Sportiv Tenis Nord București) / Rafael Gheorghe Marin (ACS Tenis Club Racheta Campionilor) s-au calificat în finala care va avea loc mâine. Mult succes tuturor!

Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/trofeuldroetker, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars, se vor regăsi știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.
Organizatorul Circuitului Național F.R.T. - Trofeul Dr. Oetker este Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial: Dr. Oetker Romania. Sponsorul principal al ediţiei 2021 este Dr. Oetker Romania. Sponsori ai turneului: Euro Tehno Group şi Macromex, parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES, în timp ce promotorul turneului este Harmony Advertising.
