Peste 10 mii de români s-au plâns la ANRE din cauza facturilor de gaz și curent

Câte dintre plângerile lor au fost și soluționate, nu se știe. Șefii ANRE au spus, însă, că în urma acestor sesizări au dat amenzi usturătoare. Hidroelectrica, o companie deținută de stat, care are acum cele mai bune prețuri la energie, are de achitat circa un milion de lei. Compania a fost sancționată și pentru că nu a fost în stare să le trimită clienților facturi timp de luni bune. Amenzi au primit și Enel, E.ON, Electrica și CEZ. Către piața de energie se uită și Consiliul Concurenței. Bogdan Chirițoiu a dezvăluit că există suspiciuni că unora dintre românii care vor să schimbe furnizorul li se pun bețe în roate. Dacă acestea se vor adeveri, vor fi aplicate amenzi.
„În doar 6 luni din 2021 am depășit 10.000 de plângeri. Sunt foarte multe. Avem peste o mie de sesizări la adresa Hidroelectrica. Unele au fost rezolvate. S-au dispus amenzi. Sunt dificultăți pe care le întâmpină în primirea și gestionarea avalanșei de cereri pentru că trebuie să recunoaștem că are de luni bune cele mai mici prețuri și în comparatorul de pe site-ul ANRE. Am aplicat sute de sancțiuni în valoare de peste un milion de lei către Hidroelectrica. Ei chiar fac eforturi și încearcă să se adapteze să gestioneze. Furnizorii mari, CEZ, Electrica, E.ON, Enel, au primit, pentru aceste nereguli, o amendă de 400.000 lei, în mai multe rânduri deja”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE.
