Termenul asumat pentru recalcularea pensiilor este începutul anului 2023

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Raluca Turcan. Ea a mai spus că, în acest moment, este în vigoare actuala lege care prevede indexarea pensiilor la începutul anului, cel puţin cu rata inflaţiei. „Momentul în care se majorează pensiile se anunță şi nu se discută. Nici în această seară şi nici în alte zile şi întâlniri nu mă veți auzi făcând speculații cu privire la ziua în care vor creste pensiile și cu cât. Rămânem pe legea în vigoare pe actuala lege, care prevede indexarea lor la începutul anului, cel puțin cu rata inflației. Ca ministru, mi-am asumat să demarez şi, sper eu, să duc la bun sfârşit o reformă complexă a pensiilor prin care să eliminăm inechităţile care există în momentul de faţă în sistem, să legăm pensiile de contributivitate, să venim cu o variantă care să le crească mai mult pe cele mici astfel încât să fie diminuat decalajul dintre cea mai mică şi cea mai mare pensie”, a anunțat Raluca Turcan.
