Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 19:50

Pentru a primi pensie de urmaș, elevii trebuie să aducă adeverințele doveditoare

Conform prevederilor art. 84 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani. Pentru evitarea suspendării din plată a pensiilor de urmaș, începând cu data de 01.09 este obligatorie depunerea adeverinței de elev/student, la Casa Județeană de Pensii Argeș, la următoarele termene: Copiii care au vârsta peste 16 ani au obligația să aducă până pe 25.09 adeverința de elev, însoțită de un cupon de pensie/copia actului de identitate a copilului urmaș sau a tutorelui, unde este cazul, din care rezultă că în anul școlar 2021-2022 urmează o formă de învățământ organizată conform legii. În cazul nedepunerii acestei adeverințe, plata pensiei se suspendă începând cu 01.10.

Studenții urmași, în vârstă de până la 26 de ani, au obligația ca pâna pe 25.09 să depună o declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că-și continuă studiile în anul universitar 2021-2022, însoțită de un cupon de pensie și copia actului de identitate a copilului urmaș sau a tutorelui, unde este cazul. Modelul Declarației poate fi descărcat de pe site-ul instituției, rubrica „acte și formulare necesare”. În cazul nedepunerii acestei declarații, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2021 va fi reținută de plată. Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu Covid-19, precum și în scopul eficientizării activității depunerii acestor documente și a reducerii timpului de așteptare, este recomandat ca documentele să fie transmise prin e-mail la adresa relatii@cjparges.ro, prin fax la nr.0248.218.560 sau prin Poșta Română S.A. .

Pin It