Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 20 octombrie 2021 16:38

Sancțiuni pentru mecanicii de locomotivă care lucrează sub influența alcoolului

Ca urmare a producerii mai multor accidente feroviare din cauza nerespectării instrucțiilor, Ministerul Transporturilor, condus de Cătălin Drulă, a pregătit un proiect de act normativ prin care se instituie noi sancțiuni pentru mecanicii de locomotivă. Acestea constau în suspendarea permisului pentru o perioadă de până la trei ani. În proiect sunt prevăzute pedepse și pentru alte categorii de personal feroviar cu atribuții de siguranța circulației. Motivele pentru care se vor putea suspenda sau retrage anumite documente deținute de personalul feroviar sunt legate de dezactivarea unor sisteme de siguranță, depăşirea duratei admise a periodei de lucru și consumul de alcool la muncă.

De exemplu, după cum apare în proiect, pentru depăşirea serviciului maxim admis pe locomotivă cu două până la șase ore, va fi posibilă suspendarea permisului de mecanic de locomotivă pentru o perioadă de șase luni. Dacă această abatere este repetată într-o perioadă de un an de la expirarea suspendării precedente, permisul de mecanic de locomotivă se retrage pentru un an. În cazul în care depășirea perioadei maxime admise a programului de lucru este de peste șase ore, mecanicul de locomotivă va risca suspendarea permisului direct pentru un an. De asemenea, dacă repetă abaterea într-o perioadă de doi ani, mecanicul în cauză va putea fi sancționat cu retragerea permisului pentru trei ani. În plus, autorizaţia pentru exercitarea funcţiei sau permisul de mecanic de locomotivă vor putea fi suspendate și în cazul în care deținătorii merg la serviciu sub influența alcoolului.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.