Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 16:14

Lidl Curtea de Argeș se redeschide joi!

Situat pe strada Barajului, nr. 1, noul magazin înlocuiește o unitate situată la aceeași adresă, care fusese închisă în luna ianuarie a acestui an, deoarece nu mai corespundea standardelor actuale ale companiei. Noul Lidl Curtea de Argeș are suprafața de vânzare de peste 1.300 de metri pătrați și dispune de 90 de locuri de parcare, precum și de o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan.
Unitatea va funcționa de luni până sâmbătă între orele 07.30 și 22.00, iar duminica, între orele 08.00 și 20.00.
Cu ocazia deschiderii, primii clienți vor beneficia de reduceri consistente la zeci de produse alimentare și nealimentare. Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere clienților săi o experiență de cumpărături cât mai bună. Astfel, noul magazin dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED cu senzor de prezență, precum și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare sau stația de încărcare pentru automobile electrice.
În septembrie 2021, Lidl România a inaugurat deja două magazine, în Sibiu și Arad. Pe 23 septembrie va fi deschisă o nouă unitate la Brașov, pentru ca pe 30 septembrie să fie inaugurate magazinele din Roșiori de Vede, Săcele și Baia Mare.

Pin It