Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 15:01

500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Neagoe Vodă Basarab, ctitorul Catedralei Arhiepiscopale

Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit duminică cel de-al doilea hram închinat Sfântului Neagoe Vodă Basarab, cel care a condus Țara Românească între anii 1512-1517. Momentul a fost unul deosebit deoarece anul acesta s-au împlinit 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui domnitor.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pe esplanada din fața Catedralei Arhiepiscopale. Cu această ocazie, foarte mulți credincioși, veniți din diferite zone ale țării, au avut bucuria să participe la sfânta slujbă într-o atmosferă duhovnicească deosebită dată de frumusețea locului și vremea favorabilă.


Ierahul Argeșean a vorbit credincioșilor prezenți la acest eveniment despre viața și activitatea deosebită a domnitorului sfânt, fiind evidențiat rolul deosebit pe care acesta l-a avut pe plan politic, diplomatic și religios în scurta domnie de numai nouă ani. Chiriarhul locului a dorit să amintească celor prezenți de marele dar pe care Sfântul Neagoe Basarab l-a lăsat argeșenilor și țării întregi – o frumoasă catedrală care a rezistat tuturor pericolelor peste 500 de ani.


Într-o domnie de numai nouă ani, sfântul voievod Neagoe Vodă Basarab a adus Țării Românești o stare de prosperitate economică, culturală și spirituală greu de egalat. În anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat trecerea lui în rândul sfinților, proclamarea locală a canonizării fiind făcută în data de 26 septembrie 2009, la Curtea de Argeș, în prezența Preafericitului Părinte Daniel. Cu această ocazie, ctitoria sa din cetatea Basarabilor a primit cel de-al doilea hram închinat Sfântului Neagoe Vodă Basarab.


Ziua de duminică a fost una deosebită pentru Chiriarhul Eparhiei, deoarece s-au împlinit 12 ani de la ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la treapta de Arhiepiscopie și a ierarhului locului la treapta de Arhiepiscop.

Pin It